ECONOMIC

Prima fabrică de ciocolată din Găgăuzia va fi deschisă la Cazaclia

post-img

Prima în UTA Gagauz-Yeri fabrică de ciocolată se va deschide în satul Cazaclia. Aceasta va fi o afacere de familie, care lucrează în prezent asupra sortimentului, întreprinderea pregătindu-se de lansare.

Potrivit lui Vitalie Cîvîrjic, tânărul care a iniţiat afacerea, totul a început un an în urmă, de la producerea mierii. „Ne-am întors din Rusia de la muncă şi am decis să deschidem o întreprindere apicolă. Realizarea acestui business a fost posibilă datorită programului „Susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia şi raionul Taraclia” (SARD), implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). În cadrul acestuia am beneficiat de finanţare de zece mii de euro. De acolo a început totul”, a povestit Vitalie Cîvîrjic pentru gagauzinfo.md, citat de moldpres.

Potrivit tânărului, ulterior, familia a hotărât să extindă afacerea, începând să procure utilajul necesar. În prezent, sunt produse mici cantităţi de dulciuri, însă lansarea procesului în proporţii industriale, conceptul definitoriu de brand, gust şi sortiment, încă se perfectează.

„În mare parte, de segmentul ciocolatei se ocupă sora mea, Inna Cîvîrjic, pentru asta ea a frecventat cursuri speciale. În prezent, avem deja câteva feluri de ciocolată, pe care le producem şi comercializăm la comandă. Totodată, lucrăm intens asupra extinderii pieţei, iar la începutul anului viitor planificăm să pornim producerea masivă”, a specificat businessmanul.

Finanţat de Uniunea Europeană cu 6,5 milioane de euro şi implementat de PNUD, programul SARD îşi propune să intensifice colaborarea între autorităţile centrale şi cele locale, precum şi între organizaţiile regionale din UTA Gagauz-Yeri şi raionul Taraclia, în vederea dezvoltării sociale şi economice a regiunii şi a Republicii Moldova în ansamblu. Programul SARD desfăşoară activităţi pentru abilitarea comunităţilor, reabilitarea infrastructurii sociale, promovarea cooperării intercomunitare şi implementarea iniţiativei europene de dezvoltare rurală LEADER.