Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 5161 locuinţe, potrivit Ministerului Finanţşelor.
Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,60 miliarde lei, iar valoarea totală a garanţiilor active constituie 1,30 miliarde lei.
Din 5161 beneficiari, 3554 sunt familii, iar 1607 sunt tineri necăsătoriţi. Vârsta medie a solicitanţilor este de 31,3 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 785 persoane beneficiază de compensaţii din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1986 – în cadrul programului Prima Casă 3, 537 – în cadrul programului Prima Casă 4, iar 6 – în cadrul programului Prima Casă 5.
Suma compensaţiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parţială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” constituie 27,67 milioane lei. Astfel, în cadrul programului Prima Casă 2 au fost acordate compensaţii din bugetul de stat în valoare totală de 7,24 milioane lei, în cadrul programului Prima Casă 3 – 18,18 milioane lei, în cadrul programului Prima Casă 4 – 2,25 milioane lei, iar în cadrul programului Prima Casă 4 – 570 lei.
Suprafaţa medie a locuinţelor procurate prin intermediul Programului este de 60,17 metri pătraţi. Valoarea medie a locuinţelor procurate este de 599,58 mii lei.
Din numărul total de locuinţe procurate, 4830 sunt amplasate în zonele urbane, iar 331 - în zonele rurale. 4733 locuinţe procurate sunt apartamente, iar 428 - case de locuit individuale.
Beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetăţeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani, care este angajat oficial la o instituţie de stat sau companie privată din ţară şi dispune de venituri din surse oficiale. Cota participaţiei proprii iniţiale constituie 5% din preţul de procurare a locuinţei.