ECONOMIC

Preţurile locuinţelor noi din Chişinău stagnează. Preţurile la apartamente

post-img

Preţurile apartamentelor din Capitală nu s-au schimbat în comparaţie cu 2017 şi înregistrează o stagnare.Potrivit agenţiei Lara în sectorul Centru, acolo unde sunt cele mai scumpe locuinţe, preţul unui apartament cu o cameră variază între 573 şi 636 de euro pentru un metru pătrat.

În cazul celor cu două camere preţul este cu 40 de euro mai mic, iar pentru un apartament cu trei camere veţi plăti pentru fiecare metru pătrat între 471 şi 532 de euro.

Puţin mai ieftine sunt locuinţele din sectorul Botanica. În medie, preţul unui metru pătrat variază între 454 şi 603 euro.

Cei care doresc să-şi cumpere un apartament cu o cameră în sectorul Râşcani ar trebui să scoată din buzunare până la 598 de euro pentru un metru pătrat. Locuinţele cu două şi trei camere au un preţ cuprins între 458 şi 570 de euro.

Între 400 şi 576 de euro costă un metru pătrat la Ciocana. Datele agenţiei imobiliare Lara arată că în acest sector sunt cele mai ieftine apartamente cu trei camere.

În sectorul Buiucani, un metru pătrat în apartamentele cu o cameră costă până la 566 euro, în cele cu două camere - 547, iar în cele cu trei camere - 471 de euro.

Potrivit experţilor economici, pe piaţa secundară este înregistrată o scădere a preţurilor, dar care este nesemnificativă.