ECONOMIC

​​​​​​​Preţurile la benzină şi motorină stabilite de ANRE continuă să scadă semnificativ

post-img

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit preţurile pentru următoarele zile. Se observă o scădere semnificativă.

Pentru zilele de 04-06 decembrie, ANRE a stabilit următoarele preţuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard:

Pentru benzina COR 95 - 20,33 lei/litru;
Pentru motorină – 17,47 lei/litru.

Descreşterile cotaţiilor pe piaţa internaţională pe parcursul lunii noiembrie continuă şi în primele zile ale lunii decembrie. Tendinţele respective se reflectă cu fidelitate în preţurile stabilite zilnic de către ANRE.

 Astfel, în perioada menţionată, preţul maximal la benzina COR 95 a scăzut cu 1,55 lei/litru, iar la motorina standard cu 1,33 lei/litru.

Totodată, nivelul de ieftinire a carburanţilor este influenţat de ritmul de creştere a cursului de schimb al monedei naţionale în raport cu dolarul SUA.