ECONOMIC

Plătim mai mult pentru produsele agricole. În primele nouă luni ale anului, produsele vegetale s-au scumpit cu peste 17%, iar cele animaliere cu aproape 20%

Deşi în acest an condiţiile vremii au fost prielnice pentru culturile agricole din Republica Moldova, multe dintre ele s-au scumpit cu mai mult de o treime. E vorba de porumb, grâu, orz, floarea-soarelui şi alte culturi. Biroul Naţional de Statistică înregistrează majorări semnificative ale preţurilor la o serie de materii prime folosite în industria alimentară, iar oamenii spun că simt din plin inflaţia pe propriul buzunar.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în primele nouă luni ale anului, produsele vegetale s-au scumpit cu peste 17 la sută, iar cele animaliere cu aproape 20 la sută.

Datele prezentate de BNS arată că ouăle s-au scumpit cu peste 33 la sută. Astăzi, la Piaţa Centrală din Chişinău, 10 ouă costau în jur de 24-25 de lei.

Datele Biroului Naţional de Statistică arată o explozie a preţurilor şi la produsele vegetale: soia – se vinde cu 57 la sută mai mult decât anul trecut. S-a dublat preţul la rapiţă. Floarea-soarelui s-a scumpit cu peste 30 la sută, fasolea  şi orzul cu peste 20 la sută.

În acelaşi timp, s-au micşorat cu 17 la sută preţurile la fructele sămânţoase. Printre alte produse agricole care s-au ieftinit se numără cartofii al căror preţ a scăzut cu 14 la sută şi secara care se vinde la un preţ mai mic cu 11 la sută.

Banca Naţională a Moldovei a anunţat că se aşteaptă o creştere rapidă a inflaţiei până la 14 procente în prima jumătate a anului viitor. Asta înseamnă că puterea de cumpărare a populaţiei va scădea. Altfel spus, cu aceeaşi bani vom putea cumpăra mai puţine produse. Specialiştii BNM spun că la nivel local, creşterea este generată de condiţiile climaterice, evoluţia situaţiei pandemice şi ajustarea tarifelor finale, care pot fi majorate nejustificat de agenţii economici.