ECONOMIC

Plăcuţele de înmatriculare din stânga Nistrului, între interesul de business şi deciziile tehnico - juridice

post-img

Discuţiile purtate pe subiectul legalizăril plăcuţelor de înmatriculare pentru anumite tipuri de vehicule provenite din regiunea transnistreană şi participarea acestora în traficul rutier internaţional este un subiect complicat. Ultimele negocieri relansate în acest an, 2018, arată clar că apelurile la concesii unilaterale, la generozitate, în absenţa unor estimări realiste a efectelor acestui dosar, nu au cum să conducă la o rezolvare satisfăcătoare pentru RM.

Experţii independenţi notează serioase riscuri legate de posibile evaziuni fiscale, de costuri pe care RM ar trebui să le acopere în cazul unor accidente rutiere comise de vehicole transnistrene, dar şi de răspunderile ce derivă dintr-o serie de convenţii privind transportul internaţional, de care autorităţile RM nu se pot eschiva.

Societatea civilă trage alarma asupra lipsei unor analize de fezabilitate politică, şi nu doar tehnică, evitându-se situaţia în care anumite decizii unilaterale pot compromite relaţia excelentă a RM cu Ucraina, oferind elemente de suveranitate unei regiuni secesioniste, care-şi ţine captivă populaţia. Pe acest subiect complex, IDIS a lansat astăzi un studiu (Policy Brief), întitulat ”Dosarul plăcuţelor auto – un test pentru suveranitatea RM”, autorul fiind Rosian Vasiloi şi Veaceslav Berbeca. Autorul notează contradicţile existente între soluţiile tehnice propuse de transnistreni şi obiectivul strategic al RM de a reintegra gradual întreaga regiune în câmpul său constituţional, ceea ce are nevoie de paşi spre obiectiv, şi nu contra acestuia.

În opinia directorului IDIS, Igor Munteanu, ”re-integrarea regiunii transnistrene va mai cere ceva timp, motiv pentru care Guvernul RM are nevoie de instrumente şi baze solide de agregare şi socializare. RM are nevoie să pună la evidenţă populaţia rezidentă în regiune, proprietăţile, să garanteze drepturi de proprietate, ceea ce nu se rezolvă prin tactica cedărilor haotice, circumstanţiale, a unor instituţii şi mecanisme naţionale. Cei care parazitează pe beneficiile obţinute prin politizare excesivă ar trebui să-şi respecte mandatul de a asista RM să-şi reintegreze teritoriul şi populaţia, nu să întărească structuri care le separă în acest moment. Atunci când am menţionat conceptul de ”linii roşii în procesul de reglementare transnistreană” am descris de fapt ceea ce face parte intangibilă din suveranitatea statului recunost internaţional şi care nu poate fi tranzacţionat”, a menţionat Igor Munteanu. Or, autorităţile centrale responsabile să reprezinte RM în formatul ”5+2”, sau în grupurile de lucru, nu trebuie să uite de faptul că orice soluţii tehnice trebuie să fie compatibilă cu interesele RM în acest proces, un interes naţional de care nu trebuie să uite”.

”Soluţiile proaste sunt cel mai uşor de luat, a menţionat Rosian Vasiloi. E suficient să adoptăm integral poziţia liderilor secesionişti sau ruşi, şi să tratăm RM ca pe un iorgan de împărţit. Nu aşa arată o politică publică, în care trebuie să cântărim pro şi contra până ajungem la un nivel minimax optimal pentru stat şi cetăţenii săi. Este chiar amuzant – să ceri progrese de la RM în condiţiile în care 80% din oficialii Guvernului RM nu pot călători în stânga Nistrului, are loc o militarizare agresivă a regiunii, iar presiunile sponsorilor acestui regim nu contenesc”.

Alin Gvidiani, şef–adjunct al Biroului politici de reintegrare al Guvernului RM a spus că ”vocile din stânga Nistrului promovează o versiune lipsită de compromis, prin care şi-ar dori să obţină cedări unilaterale şi necondiţionate din partea RM pentru a obţine gratuit plăcuţele şi certificatele de tip nou, asigurându-li-se astfel acces liber în traficul internaţional şi, concomitent, să utilizeze actualele elemente cu simbolica regională exact cum e în prezent.

Participanţii la eveniment au formulat la rândul lor întrebări şi au enunţat poziţii legate de subiectul discutat. În concluzie, autorii studiului au afirmat că deciziile pe subiectul plăcuţelor de înmatriculare auto trebuie să fie adoptate în conformitate cu de legile RM, nu în folosul unor abstracţii teoretice. Reglementarea transnistreană nu trebuie sa fie un scop în sine, auto-suficient, iar RM trebuie să depună eforturi pentru accelerarea democratizării şi demilitarizării regiunii, paralale cu adaptarea populaţiei şi economiei din această regiune la beneficiile statului, RM, indiferent de limba sau naţionalitatea acestora, exclusiv pe baza cetăţeniei RM pe care majoritatea populaţiei deja o deţine.

În procesul de luare a deciziilor să fie implicate şi organizaţiile societăţii civile din Republica Moldova cu expertiză în domeniu. O astfel de abordare s-ar înscrie perfect logicii de implementare a Concluziilor Consiliului Uniunii Europene din 26 februarie 2018.