ECONOMIC

Peste patru mii de locuinţe au fost achiziţionate prin intermediul Programului „Prima Casă”

post-img

De la lansarea Programului de stat „Prima Casă” până în prezent au fost procurate 4259 locuinţe. Alte 9 cereri au fost acceptate şi urmează a fi semnate contractele de garanţie.

Potrivit Ministerului Finanţelor, suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,134 miliarde lei, iar suma totală a garanţiilor active constituie 1,067 lei.

Din 4259  beneficiari 2995 sunt familii, iar 1264 sunt tineri necăsătoriţi. Vârsta medie a solicitanţilor este de 31,2 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 617 persoane beneficiază de compensaţii de la bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1584 – în cadrul programului Prima Casă 3, iar 318 – în cadrul programului Prima Casă 4.

Suprafaţa medie a locuinţelor procurate prin intermediul Programului este de 59,98 metri pătraţi. Valoarea medie a locuinţelor procurate este de 593,48 mii lei.

În zonele urbate au fost procurate 3993 locuinţe, iar în zonele rurale - 266. Din numărul total de locuinţe procurate, 3930 sunt apartamente, iar 329 - case de locuit individuale.