ECONOMIC

Peste 50 de antreprenori au primit credite pentru a-şi construi afaceri, prin intermediul Programului de Facilitatea de Creditare a Tinerilor

post-img

Programul Facilitatea de Creditare a Tinerilor, iniţiat de Ministerul Finanţelor, îşi măreşte numărul de beneficiari. Prin intermediul Programului, în primele 4 luni de activitate ale acestuia, 56 de tineri antreprenori au accesat credite cu o rată a dobânzii redusă cu 2 puncte procentuale în raport cu rata dobânzii de referinţă anuală.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, valoarea totală a creditelor acordate tinerilor antreprenori în cadrul Programului este de peste 35, 5 milioane de lei. Majoritatea beneficiarilor, care provin din 19 raioane ale ţării, au investit banii în domeniul agricol.

Cele mai multe credite au fost acordate tinerilor din UTA Găgăuzia - 13, aceştia fiind urmaţi de tinerii din raioanele Rîşcani – 6, şi Glodeni – 6.

Principalele condiţii de eligibilitate pentru tineri şi afacerile finanţate sunt: 

- vârsta beneficiarilor potenţiali cuprinsă între 18 şi 35 ani, la momentul depunerii cererii de credit la Instituţiile Financiare Participante intermediare; 

- suma maximală a unui sub-împrumut - până la 1.5 mln. lei; 

- activităţile eligibile şi scopul cheltuielilor finanţate - mărfuri şi servicii, inclusiv capital circulant; 

- tinerii vor deţine cel puţin 75 la sută din proprietatea întreprinderii/afacerii; 

- beneficiari pot fi persoane fizice şi juridice înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.

Programul a fost lansat cu scopul promovării şi încurajării tinerilor antreprenori, creării a noi locuri de muncă, ţinând cont de necesitatea acordării sprijinului suplimentar acestora prin reducerea dobânzilor la creditele noi contractate prin băncile comerciale.

Instituţiile Financiare Participante intermediare prin care pot fi accesate creditele FCT: 

1. ModovaAgroindbank

2. Mobiasbancă Groupe Societe Generale

3. Moldindconbank

4. Fincombank

5. Energbank

6. Comertbank

7. Moldcredit

8. ProCredit Bank

9. EuroCreditBank

10. Microinvest