ECONOMIC

Peste 28 de mii de persoane au ales să redirecţioneze 2% din impozit

post-img

Peste 28 de mii de persoane fizice au ales să redirecţioneze 2% din impozitul pe venit pentru anul trecut către o asociaţie obştească sau un cult religios. Suma redirecţionată validată depăşeşte 5,6 milioane de lei şi este îndreptată către 393 de beneficiari, transmite IPN.

Serviciul Fiscal de Stat menţionează într-un comunicat de presă că aproape trei mii de desemnări nu au fost validate. Majoritatea – din cauza că persoana fizică contribuabilă care a efectuat desemnarea procentuală nu a achitat impozitul pe venitul declarat, din care s-a efectuat desemnarea. Alte desemnări nu au fost validate deoarece beneficiarul indicat în declaraţia contribuabilului nu a fost identificat în Sistemul Informaţional al SFS şi în Registrul beneficiarilor, aprobat de Ministerul Justiţiei.

Sumele desemnate validate au fost transferate de Ministerul Finanţelor către beneficiari la data de 18 septembrie.

În septembrie, 163 de organizaţii necomerciale au depus cereri pentru înregistrare pe lista beneficiarilor desemnării procentuale. După verificarea cererilor, până la finele lunii octombrie, lista beneficiarilor 2% pentru anul viitor va fi publicată pe pagina web a Ministerului Justiţiei. Până la actualizare, pe listă figurau 594 de organizaţii obşteşti şi culte religioase.