ECONOMIC

„Partenerul strategic” mai aplică o lovitură. Moscova a anulat regimul liberalizat pentru transportatorii de mărfuri din Republica Moldova

post-img

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii Drumurilor anunţă despre anularea pentru operatorii de transport din Republica Moldova a regimului liberalizat la transportul rutier internaţional în regim bilateral şi în tranzit pe teritoriul Federaţiei Ruse şi introducerea sistemului de autorizaţii.

Decizia a fost luată unilateral de Moscova acum câteva luni şi urma să intre în vigoare pe 1 iulie 2017. Pe 29 iunie, Ministerul Transporturilor al Federaţiei Ruse a informat autorităţile de la Chişinău că a acceptat amânarea pentru două luni, până pe 1 septembrie 2017, a obligaţiei de deţinere a autorizaţiilor pentru operatorii de transport ai ambelor state, notează mold-street.com.

Anterior, pe 7 iunie 2017, pe pagina web a Agentiei Nationale Transport Auto (ANTA) a fost plasat un aviz în care se preciza că Rusia va aplica „prevederile Legii Federale nr.127-ФЗ din 24 iulie 1998 „Cu privire la controlul de stat asupra efectuării transportului rutier internaţional şi responsabilitatea pentru încălcarea ordinii de efectuare a acestuia” în partea privind deţinerea obligatorie la bordul unităţii de transport a autorizaţiilor ruseşti, care oferă dreptul traversării teritoriului Federaţiei Ruse de către vehiculele moldoveneşti, precum şi pentru efectuarea transportărilor rutiere bilaterale".

ANTA menţiona că, în conformitate cu prevederile pct. 6 al Protocolului celei de-a XIV-a şedinţe a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică din 29 noiembrie 2016, părţile au convenit semnarea în semestrul I al anului 2017 a unui nou acord bilateral interguvernamental.