ECONOMIC

Parlamentul a susţinut iniţiativa prin care produsele autohtone vor ocupa 50% din lungimea raftului, chiar dacă experţii spun că e imposibil

post-img

Ce puţin 50% din lungimea liniară a unui raft din cadrul magazinelor va fi destinată expunerii produselor fabricate în Republica Moldova. Parlamentul a susţinut iniţiativa legislativă în prima lectură, însă experţii consideră o astfel de iniţiativă imposibilă, deoarece producătorii noştri nu sunt pregătiţi pentru astfel de modificări.

Autorii proiectului mai propun şi plafonarea reducerilor comerciale pentru produsele alimentare cu 10% în scopul balansării puterii de negociere a părţilor contractante. La fel, este stabilită perioada pentru activităţile de marketing şi publicitate. Perioada de promoţie urmează să fie de până la 60 zile pe an per produs, iar termenul de plată a facturilor va fi de 7, 30 şi 45 de zile.

Potrivit expertului IDIS Viitorul, fost membru al Comisiei Economie, Buget şi Finanţe, Veaceslav Ioniţă, situaţia este complicată la acest capitol, "iar la noi nu există o organizare a mecanismului de funcţionare a tranzacţiilor comerciale între furnizor şi comerciant, de aceea producătorii nu sunt pregătiţi să livreze produsul direct la magazine. Ar trebuie să insistăm pentru promovarea produselor noastre, dar pe locuri este exagerat. Cea mai mare problemă este că micii producători nu vor putea respecta procedurile contractuale faţă de magazine.” Iar în anumite perioade pur şi simplu e imposibil ca produsele importate să fie compensate cu cele locale. 

Mai multe opinii referitor la această iniţiativă găsiţi în materialul realizat de TVR MOLDOVA

Proiectul prevede şi completarea Codului Contravenţional cu norme de stabilire a sancţiunilor pentru nerespectarea noilor cerinţe. Prevederile vor intra în vigoare în termen de şase luni de la adoptarea lor în lectură finală.