ECONOMIC

Oportunităţi pentru cercetători din mediul afacerilor şi industriei din regiunea PaE

post-img

Cercetători din regiunea Parteneriatului Estic (PaE), inclusiv din industrie şi întreprinderi mici şi mijlocii (ÎMM-uri), sunt invitaţi să aplice pentru granturi europene pentru participarea la evenimente de brokeraj şi activităţi similare legate de programul Horizon 2020 pentru cercetare şi inovare al UE.

Scopul este de a extinde reţelele ştiinţifice dintre statele membre ale UE, ţările asociate care nu aparţin PaE şi ţările PaE, precum şi de a spori numărul de participanţi PaE cu propuneri de proiecte depuse la Horizon 2020, transmite ION.

Potrivit unui comunicat de presă, programul va sprijini financiar cercetătorii PaE din entităţi de cercetare, industrie, primării şi ÎMM-uri. De asemenea, acesta va finanţa şi întâlnirile pregătitoare pentru elaborarea unor propuneri de proiecte pentru apeluri tematice selectate în cadrul programului. Termenul limită pentru depunerea propunerilor de proiecte este 31 mai 2018.

Horizon 2020” – este cel mai mare program-cadru al UE pentru cercetare şi inovare, cu un buget de 77 miliarde de euro pentru o perioadă de şapte ani (2014-2020). Finanţarea este alocată în baza unor apeluri competitive, care sunt deschise pentru aplicaţii din partea cercetătorilor, oamenilor de afaceri şi a altor organizaţii interesate situate în oricare din statele membre ale UE sau ţările asociate Horizon 2020, inclusiv ţările din Vecinătatea UE. Din octombrie 2017, Horizon 2020 a finanţat în total peste 15000 de granturi, în valoare de 26,65 miliarde de euro.