ECONOMIC

Opinie: În preajma alegerilor parlamentare BNM va ţine stabil leul

post-img

De doi ani şi şapte luni, leul moldovenesc continuă să se aprecieze faţă de valutele de referinţă euro şi dolar. Leu începând cu ianuarie - februarie 2016 s-a apreciat cu 23% faţă de dolar şi cu 15% comparativ cu euro.

„Vom asista la o uşoară deprecierea a monedei naţionale, dar în alegeri vom intra cu un leul stabil”, constată economistul IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniţă în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”.

Leul moldovenesc s-a apreciat timp de doi ani şi jumătate faţă de toate valutele, în timp ce în 2014, 2015 şi 2016 s-a depreciat şi a înregistrat noi recorduri. Cursul leului merge pe carusel, ba se depreciază, ba se apreciază, ceea ce nu face bine economia ţării şi populaţiei.

 

„În prezent, asistăm la aprecierea leului, care a durat şi în luna august. Însă în penultima săptămâna a calendaristică a lunii, moneda naţională s-a depreciat cu 1,4% - cel mai mult în acest an faţă de coşul valutar (euro - dolar). În primele trei săptămâni leul s-a întărit, iar în ultima săptămână s-a depreciat şi a ajuns la nivelul de la începutul lunii. Acest lucru confirmă una din ipoteze că începe procesul, în preajma campaniei electorale, când se acutizează cererea faţă de valută din partea agenţilor economici. Acest lucru diminuează din presiune. În prezent oferta de valută este mai mare faţă de cerere”, susţine Ioniţă.

Leul moldovenesc a trecut prin câteva etape. În anul 2014 a fost o etapă de stabilizare când oferta şi cererea erau la acelaşi nivel până atunci oferta era mai mare. După care a urmat criza din sistemul bancar când a scăzut oferta de valută, iar cererea rămas constatată lucru care a dus la un deficit de 800 milioane USD şi la deprecierea monedei naţionale. Punctul de echilibru a fost atins în 2016 când cererea şi oferta au devenit relativ stabile. O altă etapă a început în 2018 când a început să crească oferta cu peste 700 mil USD, surplus de ofertă de valută faţă de cerere, care a dus la aprecierea valutei naţionale. În luna martie piaţa a atins maximul - diferenţa dintre cerere şi ofertă a fost de 370 milioane USD.

„În prezent se observă că oferta de valută din partea cetăţenilor continuă să crească, dar destul de lent. Dacă nu se va întâmpla nimic oferta netă din anul 2018 va fi de 2,1 miliarde USD. Or, oferta creşte, dar din luna martie a încetinit. Pe fundalul unei oferte stabile asistăm la un fenomen interesant – creşterea  accelerată a cererii de valută din partea agenţilor economici. Dacă în luna martie cererea anuală de valută era de 1,6 miliarde USD, în prezent cererea anuală a atins cota de  1,8 miliarde USD, iar în trimestru trei va fi, cel mai probabil, de 2 miliarde USD”, a mai spus Ioniţă.

De regulă, în luna august oferta de valută din partea populaţiei este cu 40% mai mare faţă de restul lunilor. Acest ofertă excesivă de valută a dus la aprecierea leului în primele 3 săptămâni ale luni, iar în săptămâna a patra cel mai probabil am asistat la creşterea puternică a cererii de valută, cea ce a condus la o depreciere a leului.

Creşterea cererii de valută din partea agenţilor economici pe fundalul unei oferte stabile din partea populaţiei, va reduce presiunea pe piaţa valutară, drept consecinţă scade probabilitatea de întărire a leului faţă de USD şi EURO . S-ar putea ca până la sfârşitul anul cererea de valută să depăşească oferta şi va duce la o uşoară depreciere leului. Uşoară pentru că BNM nu va permite o depreciere mare în preajma alegerilor. Aparent are toate instrumentele. Rezervele valutare se apropie de 3 miliarde USD – recordul pe care nu l-a mai atins  vreodată. BNM şi-a epuizat rezervele valutare de două ori. Prima dată în anul 2008-2009 ca urmare a crizei valutare regionale şi fiind în preajma alegerilor parlamentare BNM nu a permis deprecierea, ci intervenit pe piaţă şi şi-a erodat rezervele cu 700 milioane USD. A doua situaţie similară a fost în 2014 în urma devalizării sistemului bancar cu un miliard USD. În acea perioadă rezervele valutare s-au redus cu 1,1 miliarde USD.

În prezent intrăm asistăm la un nou joc valutar când rezervele valutare au ajuns la aproape trei miliarde USD. Dacă nu vor fi alte şocuri, care nu pot fi prevăzute, va fi nevoie de intervenţii minore.

Totodată, economistul Veaceslav Ioniţă susţine că în luna octombrie va putea fi observat şi efectul amnistiei fiscale, care va genera valută în ţară. Cel mai probabil amnistia fiscală va susţine piaţa valutară, în condiţiile în care oferta de valută din partea persoanelor fizice şi-a epuizat ritmul de creştere. Vom asista la două procese. O parte din agenţii economici, ca urmare a ciclului electoral, preferă să procure valută din varii motive, iar alţii fiind ademeniţi de amnistia fiscală vor aduce valută în ţară. Este greu de estimat care va fi fluxul de pe ambele părţi.

În concluzie, Ioniţă e de părere că cel mai probabil în luna septembrie vom asista la o uşoară depreciere a leului moldovenesc, iar BNM cel mai probabil va avea o uşoară intervenţie pe piaţă. După acesta dacă cererea de valută va continua să crească, iar fluxurile de valută aşteptate nu vor intra în ţară BNM ar putea interveni pentru a intra în electorală cu un leul stabil.