ECONOMIC

Opinie: Creşterea cotaţiilor leului denotă disfuncţionalităţile structurale

post-img

Cursul de schimb al monedei naţionale faţă de monedele principalilor parteneri comerciali ai ţării a înregistrat o apreciere şi în anul curent. Expertul economic Viorel Gîrbu a precizat pentru Infodebit că există un trend lent de apreciere a monedei naţionale începând cu anul 2016.

Creşterea cotaţiilor leului, în special faţă de valutele principalilor parteneri comerciali, denotă nu atât puterea economică a ţării, cât mai degrabă disfuncţionalităţile structurale cu care se confruntă ţară, subliniază expertul, citat de IPN.

Potrivit lui Viorel Gîrbu, cotaţiile monedei naţionale sunt de natură să influenţeze volumul schimburilor comerciale externe şi structura acestora. Aprecierea cotaţiilor monedei naţionale faţă de valutele principalilor parteneri comerciali ai ţării este unul dintre factorii care reduc din atractivitatea exporturilor produselor moldoveneşti şi implicit din potenţialul de dezvoltare a economiei naţionale. În anul curent, pe durata primelor zece luni ale anului, deficitul în comerţul extern cu statele UE a crescut cu 6,4%. Volumul exporturilor în România s-au diminuat cu 0,7%.

În anul curent trendul de apreciere a monedei naţionale faţă de cotaţiile perechii euro şi doar s-au manifestat începând cu luna iulie. În perioada respectivă oferta netă de valută de la persoanele fizice a atins valori comparabile cu vânzările nete de valută către persoanele juridice. Factorul care poate fi asociat totuşi tendinţelor de apreciere a cotaţiilor monedei naţionale, în special pentru ultimele luni ale anului, ţin de intrările importante de credite şi granturi pe conturile Ministerului Finanţelor, dar şi a comportamentului pe piaţa valutară a Băncii Naţionale a Moldovei. În lunile octombrie şi noiembrie, pe conturile Ministerului Finanţelor au intrat credite şi granturi în mărime estimativă de peste 80 de milioane de dolari. În perioada vizată intervenţiile pe piaţa valutară în sensul cumpărării de valută din partea BNM au fost mult mai temperate, fiind achiziţionate doar 26 de milioane de dolari.

Pentru data de 30 decembrie curent cotaţiile oficiale pentru un euro sunt stabilite la valoarea de 19,206 lei, în scădere cu 1,6% faţă de cotaţia acestuia de la începutul anului. Un leu românesc este cotat oficial la valoarea de 4,018 lei moldoveneşti sau cu 4,3% mai puţin faţă de cât a fost apreciat cursul oficial de schimb pentru această monedă la începutul anului.