Acordul de credit cu Federaţia Rusă trebuie retras din procedura de ratificare. Asta pentru că Acordul conţine prevederi convenabile Rusiei, însă în detrimentul Republicii Moldova. În aceste condiţii, Acordul trebuie renegociat şi promovat ulterior cu maximă transparenţă şi în interesul statului nostru. Cel puţin asta spune Tranceparency International – Moldova, în cadrul unui comentariu la proiectul privind Acordul de credit dintre Guvernul RM şi Guvernul Rusiei.
Tranceparency International mai spune că unele prevederi ale Acordului contravin unor legiale R. Moldova şi depăşesc cadrul unui acord standard interguvernamental de credit.
„Atragem atenţia că în cazul ratificării acestui Acord de credit, intrarea lui în vigoare poate produce efecte juridice şi financiare imediate în relaţiile cu creditorul. Chiar şi o eventuală contestare ulterioară la Curtea Constituţională a prevederilor Acordului nu va putea opri efectele déjà produse şi de viitor”, se spune într-un comunicat al Tranceparency.
Organizaţia aminteşte că iniţial, Igor Dodon anunţase despre o sumă de 500 de milioane de dolari, ca într-un final, promisiunile să se reducă la o sumă de doar 200 de milioane.
Tranceparency mai scrie şi despre faptul că Acordul a fost publicat de Igor Dodon pe pagina sa de Facebook, documentul conţinând două semnături fără nume şi funcţii, precum şi în lipsa datei semnării şi locului unde aceasta s-a produs.
Organizaţia se arată îngrijorată de prevedere Acordului ce ţine de oferirea banilor doar dacă vor exista datorii neachitate pentru credite faţă de FR sau faţă de băncile din FR, oferite cu garanţia de stat a FR sau asigurate de o societate pe acţiuni ”Российское агенство по страхованию экспортных кредитов и инвестиций”.
„Această prevedere este una cu risc sporit de preluare şi transpunere în obligaţiunea Republicii Moldova a unor datorii ale persoanelor terţe, care nu se înscriu în noţiunea de datorii de stat sau publice şi nu pot fi încadrate în cadrul legal cu privire la datoria de stat (…) Această prevedere depăşeşte atât limitele unui acord de credit, dar şi legislaţia naţională privind datoria publică şi garanţiile de stat. Aparent, astfel de prevederi într-un acord de credit pot fi considerate şi drept neconcordanţe de ordin constituţional şi legal”, spune Tranceparency International – Moldova.
În comunicat se mai spune despre faptul că prima tranşă de 100 milioane va fi transferată în termen de până la 30 zile din ziua intrării în vigoare a Acordului de credit, iar cea de-a doua - nu mai târziu de 31 octombrie 2020. Data celei de-a doua tranşe este este conectată indirect la ciclul electoral prezidenţial 2020 şi poate fi considerat ca un factor sensibil pentru competiţia electorală din acest an, spun experţii.
„Rata dobânzii la credit este de 2% anual, acest credit pare a fi cea mai scumpă resursă creditară pe care Republica Moldova o contracteaza în această perioadă. Resursele creditare aprobate de FMI pentru Republica Moldova în sumă de echivalent a 234 miloane dolari SUA vor fi mai ieftine (0% şi 1,5%) şi cu o perioadă de graţie mai lungă (5 şi 3 ani pentru fiecare componentă în parte). Iar resursele creditare în euro puteau fi accesate de Republica Moldova mai ieftin de la Bruxelles, dacă erau făcute şi solicitări respective prompte. Prim-ministrul a declarat că abia recent a intervenit cu un demers oficial în adresa instituţiilor europene”, se mai spune în comunicat.
Amintim că Acordul a fost aprobat de Guvern, iar conform procedurilor stabilite, urmează ratificarea Acordului de către Parlamentul Republicii Moldova.