ECONOMIC

Octavian Armaşu: Priorităţile BNM sunt stabilitatea şi modernizarea sectorului bancar

post-img

Banca Naţională a Moldovei va continua să fie instituţia de reper a ţării la capitolul profesionalism şi să dezvolte în sectorul financiar-bancar, pentru a-l face mult mai stabil şi de încredere. Mesajul a fost spus de echipa băncii centrale la întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care a efectuat o vizită la BNM.

Într-un comunicat de presă al instituţiei se spune că şeful statului a dat asigurări echipei BNM că instituţia va rămâne independentă, ceea ce reprezintă o garanţie a stabilităţii sectorului financiar-bancar – un factor indispensabil pentru o dezvoltare economică durabilă. „Pe parcursul anului, Banca Naţională a activat în condiţii mai complicate. Noi respectăm independenţa BNM. În calitate de garant al Constituţiei, vă dau asigurări că legea va fi respectată şi independenţa băncii centrale va fi susţinută”, a declarat Igor Dodon, citat în comunicatul BNM.

La rândul său, guvernatorul BNM, Octavian Armaşu, a menţionat că priorităţile instituţiei pe care o conduce sunt stabilitatea, credibilitatea şi modernizarea sectorului bancar, dar şi crearea unui cadru macroeconomic propice pentru dezvoltarea economiei.

BNM precizează că obiectivul său fundamental este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără a prejudicia acest obiectiv, BNM promovează şi menţine un sistem financiar bazat pe principiile pieţei şi sprijină politica economică generală a statului.