ECONOMIC

Octavian Armaşu: „Avem bănci solide şi stabile, gata să susţină proiectele economice”

post-img

Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Octavian Armaşu,a vorbit astăzi în faţa participanţilor la Forumul Investiţional Chişinău despre realizarea reformelor în sectorul bancar, datorită cărora băncile licenţiate din Republica Moldova au devenit solide şi stabile, gata să susţină proiectele economice.

„În sistemul bancar continuă transparentizarea acţionariatului, îmbunătăţirea cadrului autohton de reglementare şi de supraveghere bancară. Alinierea legislaţiei bancare a Republicii Moldova la standardele internaţionale contribuie la creşterea încrederii şi atractivităţii sectorului bancar autohton pentru potenţiali investitori”, a menţionat şeful băncii centrale.

Astfel, în prezent, 93 la sută din activele băncilor sunt gestionate de grupuri internaţionale cu o reputaţie foarte bună.

„Sectorul bancar dispune de un nivel înalt de lichiditate, pe care economia ar trebui să îl absoarbă pe termen mediu. În acest sens, este necesar să existe iniţiative economice, proiecte de valoare pe care băncile ar putea să le finanţeze, ceea ce va asigura o creştere economică, iar în consecinţă o bunăstare a popualţiei”, a subliniat Octavian Armaşu.

În primele trei luni, băncile licenţiate au acordat credite noi, în volum superior celui din trimestrul I al anului trecut, cu 32,4 la sută. Anul trecut, portofoliul de credite pe sectorul bancar s-a majorat cu 5.9 la sută până la 35.5 mld. lei comparativ cu sfârşitul anului precedent.

În acelaşi timp, guvernatorul BNM s-a referit la Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare, care a fost lansat recent. „Noua instituţie va facilita atragerea investiţiilor în piaţa de capital locală şi va dezvolta instrumente financiare noi”, a spus Octavian Armaşu.

În concluzie, guvernatorul BNM a reiterat că, în prezent, sectorul bancar din Republica Moldova este unul sănătos şi capabil să finanţeze economia ţării.

Formul Investiţional Chişinău 2019 este la prima ediţie şi a reunit delegaţii oficiale ale oraşelor înfrăţite cu capitala Republicii Moldova, investitori străini şi locali, mediul academic, sectorul asociativ etc.