ECONOMIC

O nouă ofertă de sute de milioane pentru acţiunile Victoriabank

post-img

Comisia Naţioanlă a Pieţei Financiare (CNPF) a aprobat prospectul ofertei de preluare obligatorie a acţiunilor Victoriabank, iniţiată de compania olandeză VB Investment Holding B.V., care deţine în prezent 66,77% din capitalul băncii.

Potrivit deciziei CNPF, obiectul ofertei făcute de VB Investment Holding B.V, "îl constituie procurarea a 8.308.673 acţiuni ordinare nominative emise de Victoriabank la preţul de 78,21 lei per acţiune, cu durata de 70 zile din data anunţării", notează mold-street.com

Altfel spus valoarea totală a ofertei este de circa 650 de milioane lei, sau circa 31,5 milioane de euro, iar acţiunile ce ar urma să fie achiziţionate reprezintă 33,23% din capitaul celei de treia ca mărime bănci din Republica Moldova.

Oferta vine la doar câteva săptămâni, după ce Banca Transilvania din Romania a cumpărat pachetul de 39,2%, deţinut de afaceristul rus Serghey Lobanov prin firma Insidown LTD din Cipru.

Amintim că tranzacţia în valoare de peste 37 milioane de euro a fost făcută nu direct, ci prin intermediul VB Investment Holding B.V., un vehicul de investiţii fondat special în 2015, de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), pentru preluarea băncii din Moldova.