ECONOMIC

O companie din Chişinău a improvizat o „staţie PECO” şi vindea combustibil şoferilor de pe rutele urbane din municipiu

post-img

Activitatea ilegală a unei întreprinderi din municipiul Chişinău, care comercializa produse petroliere, a fost documentată de oamenii legii. Potrivit poliţiei, întreprinderea vindea produsele petroliere conducătorilor auto, care alimentau unităţile de transport de pe rutele urbane a municipiului Chişinău.

Potenţialii cumpărători achitau circa 16 lei pentru un litru de combustibil, iar achitarea se efectua în numerar, pentru a nu se elibera bon fiscal sau alte acte de evidenţă contabilă. Totodată, în aparatul de casă al întreprinderii au fost depistate mijloace băneşti nedeclarate.
 
În rezultatul verificărilor pompelor de alimentare cu produse petroliere, s-a stabilit că pompele induceau în eroare consumatorii.
 
În context, pompele de alimentare cu combustibil au fost sigilate, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanţele pentru luarea unei decizii  legale.
 
Valoarea totală a prejudiciului cauzat se estimează.
 
Pe acest caz a fost iniţiată o cauză contravenţională pentru ”Comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere nemijlocit din autocisterne, din canistre sau din alt ambalaj, precum şi comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale în alte locuri decât staţiile de alimentare autorizate”, iar dacă vinovăţia va fi demonstrată, persoana juridică riscă amendă în mărime de 30 000 lei.