ECONOMIC

O agenţie de stat va deţine peste 41% din acţiunile MAIB

post-img

Guvernul a permis, miercuri, Agenţia Proprietăţii Publice să intre în posesia a 41,09% din acţiunile Moldova Agroindbank (MAIB), care în viitor ar putea fi cumpărate de un consorţiu de investitori, format din Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi două fonduri de investiţii - AB Invalda INVL (Lituania) şi Horizon Capital (SUA).

În timpul apropiat, Guvernul va încheia un acord preliminar cu consorţiul acestor investitori, potrivit căruia statul va vinde investitorilor acest pachet unic la preţul de cumpărare a acţiunilor, de 540 mil. lei, plus costurile suportate la perfectarea tranzacţiei.

După scandalul cu sustragerea miliardului de dolari de la trei bănci în perioada 2014-2015, Banca Naţională a blocat pachetele majoritare de acţiuni în două cele mari bănci din sistem - Moldova Agroindbank (41,09%) şi Moldindconbank (63,89%), obligând acţionarii netransparenţi ai acestor acţiuni din off-shore să le vândă în termen de 90 de zile.

După expirarea celor 90 de zile, autoritatea de reglementare a obligat emitenţii să anuleze aceste acţiuni şi să emită noi acţiuni în acelaşi volum cu vânzarea ulterioară către investitorii care vor primi permisiunea prealabilă din partea Băncii Naţionale.

Acţiunile MAIB cu o cotă de piaţă de 30% au fost puse în vânzare în 2016, dar nu au mai fost vândute. Conform legislaţiei adoptate în decembrie, statul are dreptul să cumpere acţiunile băncilor de sistem dacă există permisiunea prealabilă pentru investitori străini, iar acţiunile vor fi vândute acestora în termen de 90 de zile.

Potrivit legii, Guvernul este obligat să scoată acest pachet la licitaţie, oferind tuturor potenţialilor investitori posibilitatea de a achiziţiona cele 41,09% acţiuni ale celei mai mari bănci din RM. Dacă nimeni nu îşi va manifesta dorinţa să cumpere pachetul, acesta va fi vândut la preţul de achiziţie consorţiului de investitori, cu care guvernul va încheia un acord preliminar.

Cele 41,09% din acţiuni includ două pachete: 389 760 acţiuni la preţul de 1 054,71 lei per acţiune cu valoarea nominală de 200 lei şi 36 605 acţiuni la preţul de 1 064,02 lei per acţiune. Pentru cumpărarea acestora, Guvernul a dispus Ministerului Finanţelor să aloce din buget peste 450 mil. lei Agenţiei Proprietăţii Publice, care, la indicaţia Guvernului, va cumpăra acţiunile MAIB.