ECONOMIC

Noua lege care prevede ca cel putin jumătate din produsele de pe rafturile din R.Moldova să fie autohtonă nu funcţionează

Magazinele din Republica Moldova sunt pline cu produse din import. Noua lege care prevede ca cel putin jumătate din marfa de pe rafturi să fie de producţie autohtonă nu funcţionează. Şi asta pentru că Executivul nu a eleborat deocamdată niciun mecanism de implementare a legii.

Începând de ieri, toate magazinele din Republica Moldova sunt obligate să aibă pe rafturi cel puţin 50 de produse agroalimentare autohtone. Am fost astăzi în mai multe supermarketuri din Chişinău şi ne-am covins însă că noua lege nu se prea respectă. Aceste imagini sunt dintr-un magazin din Chişinău. Pe acest raft se vede clar că nu este niciun produs din Republica Moldova.

„N-am observat, dar cred că nu se respectă, pentru că majoritatea sunt produse importate. Dar, ar fi bine să fie mai multe produse dea noastre pentru că îs calitative, bune.”

„Produsele autohtone sunt rare în magazine. Nu vezi diferenţa între produsele străine şi cele autohtone. Ar trebui cumva separate, ca să se deosebească producele noastre de celelalte.”

„Începând de ieri, toate magazinele din Republica Moldova sânt obligate să aibă pe rafturi cel puţin 50 de produse agroalimentare autohtone, se respectă această lege ? Nu!” 

„Avem produse, marfă este. Trebuie să fie vândută la noi în ţară şi să ne folosim de produsele noastre, nu de produse străine.”

Vicepreşedintele Platformei DA, Alexandru Slusari, spune că Guvernul nu a elaborat mecanismul de implementare a noii legi, iar supermarketurile rămân pline cu produse de import.

ALEXANDRU SLUSARI, vicepreşedinte Platforma DA: „Guvernul s-a limitat doar la aprobarea liste produselor care cad sub incidenţa acestei norme şi atât. Nu există mecanism pentru supermarketuri cum ar trebui să fie amplasate produsele: după suprafaţă, după volum, după numărul de pachete, după numărul de tone.”

În hotărărea de Guvern este stipulat doar faptul că procentul de 50% se măsoară din lungimea liniară a raftului comecial. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii au declarat că mecanismul de implementare a acestei norme trebuie să fie elaborat de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.

Tot ei trebuie să verifice dacă administratorii magazinelor respectă legea. Purtătorul de cuvânt al ANSA, Boris Harea, ne-a comunicat că va face precizări la acest subiect, dar apoi nu a mai răspuns la telefon.