ECONOMIC

Moldova IT Park, prezentat la Iaşi, în cadrul forumului regional PinAwards

post-img

Avantajele mediului de afaceri în domeniul IT au fost prezentate la Iaşi, România, la forumul regional PinAwards. În cadrul evenimentului, Republica Moldova a fost prezentată ca destinaţie atractivă pentru companiile IT, fiind menţionate beneficiile legii privind Parcurile IT.

Primul parc IT - „Moldova IT Park” a înregistrat un număr de 160 de companii rezidente, dintre care 52 cu capital social străin. Volumul total prognozat de vânzări este de 1,4 miliarde lei pentru 2018. Rezidenţii parcurilor IT au posibilitatea să beneficieze de un regim special de impozitare, de 7% - impozit unic, rezidenţă virtuală, mecanism simplificat de administrare şi raportare printr-o formă unică, gamă vastă de domenii de activitate inovaţională.
 
De asemenea, „IT startup visa”, aprobată în 2017, va permite companiilor  rezidente ale parcului IT, angajarea fără permise de muncă şi acces la un regim simplificat de obţinere a vizelor de lungă durată pentru specialiştii IT din străinătate. Acest lucru va suplini lipsa forţei de muncă calificate, dar şi va contribui la un transfer real spre ţara noastră de tehnologii şi modele de afaceri noi.
 
În cadrul Forumului PinAwards, participanţii au discutat şi despre perspectivele industriei de IT şi Outsourcing din România. La eveniment au participat companii IT din România şi Republica Moldova.