ECONOMIC

Mold-street: Volumul investiţiilor nu a ajuns nici nivelul de până la criză

post-img

Activitatea investiţională în Republica Moldova, în anul 2017, a crescut cu 1,3%, faţă de anul 2016, atingând valoarea de 21 de miliarde de lei. Cu toate acestea nivelul de până la criză nu a fost depăşit, arată datele statistice.

Ministerul Economiei şi Infrastructurii susţine că majorarea volumului de investiţii a fost determinată de restabilirea finanţărilor proiectelor investiţionale ale statului, datorată deblocării asistenţei externe şi creşterii veniturilor publice, precum şi apariţiei premiselor pentru relansarea creditării economiei naţionale, notează mold-street.com.

Investiţiile din bugetul public sunt cu peste 50% mai mici decât în 2014

De asemenea, se evidenţiază tendinţa de retehnologizare a economiei Republicii Moldova, remarcându-se creşterea investiţiilor în maşini, utilaje şi instalaţii, dar şi în programe informatice, se arată într-o notă a Ministerului Economiei.

Creşterea firavă a fost asigurată în mare parte de investiţiiile din contul surselor bugetare, care s-au majorat cu circa 30%, până la 2,6 miliarde lei, dar cota lor constituie doar 12,5% din total investiţii. De exemplu în 2014 valoarea investiţiilor din fonduri bugetare era de peste patru miliarde de lei, sau cu peste 50% mai mare decât în 2017 şi reprezenta circa 20% din total.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică cele mai multe investiţii se fac din contul mijloacelor proprii ale investitorului, circa 65%, iar alte 5% provin din surse externe.

În ce se fac investiţii

După tipurile de active, în anul 2017, creşteri esenţiale au fost înregistrate în cazul investiţiilor în construcţii inginereşti – cu 25%, maşini şi utilaje – cu 9%, programe informatice – cu 18% şi în active biologice imobilizate (fitotehnie şi zootehnie) – cu 8%.

Anume investiţiile în aceste domenii au influenţat creşterea volumului total de investiţii în active imobilizate, care cuprinde atât investiţiile în active materiale (clădiri, maşini, utilaje etc.), cât şi cele nemateriale (drepturi de proprietate intelectuală, programe informatice etc.), susţine MEI.

Comparativ cu anul 2016, în 2017 s-a remarcat o creştere a investiţiilor din contul mijloacelor financiare ale fondului rutier cu 67% şi ale fondului ecologic cu 13%.

Sectorul construcţiilor pare să se fi revigorat după trei ani de recesiune. În anul 2017, întreprinderile cu genul principal de activitate „Construcţii” au efectuat în antrepriză lucrări în valoare de 9 miliarde de lei, sau cu 2,3% mai mult faţă de volumul înregistrat în 2016.

Creşterea activităţii realizată în antrepriză s-a datorat majorării lucrărilor de reparaţii capitale (+17%) şi curente (+26%). În acelaşi timp, volumului lucrărilor de construcţii noi a înregistrat o micşorare cu 7,4%. Respectiv, şi volumul investiţiilor realizate în construcţia clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale a scăzut cu 11,5%, însumând 7 miliarde de lei. În anul 2017 au fost date în exploatare 7.236 de locuinţe (apartamente şi case individuale de locuit), cu o suprafaţă totală de 571.800 metri pătraţi ceea ce reprezintă cu 10,9% mai mult faţă de anul 2016.

Agenţii economici investesc în retehnologizarea proceselor de producţie

Procurarea utilajului, maşinilor, instalaţiilor de transmisie a asimilat circa 7 miliarde de lei (33%) din volumul total al investiţiilor. Cea mai mare parte a mijloacelor financiare în utilaje au fost investite de către sectorul privat (circa 75%), ceea ce demonstrează că agenţii economici se orientează spre retehnologizarea proceselor de producţie, fapt stimulat şi de necesitatea alinierii calităţii produselor moldoveneşti la cerinţele pieţelor externe, pentru a beneficia de oportunităţile oferite de Acordul de Asociere/DCFTA cu Uniunea Europeană.

Anul trecut, investiţiile în mijloacele de transport au însumat 1,9 miliarde de lei, în scădere cu 0,1%, faţă de 2016, fapt determinat de micşorarea investiţiilor în acest domeniu de către sectorul privat (-6,1%). Totuşi, sectorul privat a investit circa 63% din suma totală a investiţiei pe sector.