ECONOMIC

Mold-street: Trei industrii care trag în jos economia Republicii Moldova

post-img

Trei industrii au generat cel mai mare impact negativ asupra sectorului industrial în primele patru luni ale acestui an: industria produselor lactate, industria farmaceutică şi industria producătoare de maşini şi utilaje de utilizare generală.

Dacă aceste ramuri nu ar fi evoluat negativ, creşterea sectorului industrial ar fi fost de cel puţin 9%, susţin specialiştii de la Ministerul Economiei şi Infrastructurii.

Potrivit mod-street.com, care face referire la o analiză realizată de MEI, industria produselor lactate continuă trendul descendent deja de aproape un an.

"Evoluţiile negative au început din luna iulie 2017, iar în ianuarie-aprilie 2018 volumul producţiei de lactate a înregistrat o diminuare de 18%, generând cea mai mare influenţă negativă asupra indicelui general al producţiei industriale IPI (-0,7 p.p.). Evoluţia ramurii respective este legată de situaţia din sectorul zootehnic: productivitate scăzută, descreşterea şi concentrarea efectivului de animale în sectorul casnic, descreşterea producţiei de lapte", susţine MEI.

De asemenea, sectorul se confruntă cu probleme de competitivitate a producţiei. Cota exporturilor în ramură este foarte joasă (doar 7% din volumul vânzărilor), iar importurile de lactate în ţară sunt în creştere (+4,1%). Aceste circumstanţe generează costuri de producţie suplimentare şi presiuni concurenţiale crescânde pentru producătorii din sector, se mai arată în analiza Ministerului Economiei.

Producţia de preparate farmaceutice, s-a diminuat cu 31%

Industria farmaceutică este în diminuare a şasea lună consecutiv. Producţia de preparate farmaceutice, în primele patru luni a diminuat cu 31%, având o influenţă negativă de -0.4 p.p. asupra IPI.

"Situaţia din industria respectivă poate fi legată de retragerea unor operatori străini de pe piaţa farmaceutică internă, precum şi de situaţia concurenţială nefavorabilă în sector", constată MEI. 

Industria producătoare de maşini şi utilaje de utilizare generală este o altă subramură care înregistrează scăderi continui ale producţiei.

Potrivit analizei MEI, ramura se caracterizează printr-o evoluţie instabilă şi nesustenabilă. Aceasta ocupă o cotă de circa 2,3% în totalul producţiei industriale şi în 2017 a înregistrat evoluţii volatile (de la descreşteri de -60% până la expansiuni de peste 3 ori), iar în primele 4 luni ale anului 2018 a înregistrat descreşteri constante (-25% cumulativ).

"Circa 80% din producţia ramurii respective este realizată în ţară, iar 20% - peste hotare. Totuşi, factorul de bază care a influenţat descreşterea industriei producătoare de maşini şi utilaje de utilizare generală a fost restrângerea producţiei de pe pieţele externe, unde volumul vânzărilor s-a diminuat cu 59%", precizează Ministerul Economiei.

Şi industria extractivă este o ramură instabilă, care în ianuarie-aprilie a înregistrat rezultat negativ (-11,4%).

"Instabilitatea ramurii respective este determinată atât de factorii meteorologici (temperaturile medii scăzute din luna martie 2018), cât şi de situaţia din sectorul construcţiilor şi din unele ramuri conexe ale industriei", se arată în analiză.

Un alt sector ce este încă în regres, este cel al construcţiilor (-1,7% în I trimestru 2018), dar şi unele ramuri industriale cum este industria de producere a cimentului, varului, ipsosului la fel prezină evoluţii negative. Datorită interdependenţei reciproce, aceste tendinţele se răsfrâng asupra evoluţiei industriei extractive, se menţionează în analiza MEI.

De notat că în perioada ianuarie-aprilie 2018 producţia industrială a crescut cu 7,8%, iar ndustria prelucrătoare continuă să fie principala ramura care intensifică creşterea sectorul industrial. Această ramură, ce produce circa 82% din bunurile industriale, a crescut în primele patru luni ale anului cu 10,1% şi a avut cea mai esenţială contribuţie la creştere (+7,3 p.p.) la IPI.