ECONOMIC

Mold-Street: Scad veniturile populaţiei din activităţi economice şi cresc cele din prestaţii sociale

post-img

Datele Biroulului Naţional de Statistică (BNS) arată că în trimestrul II al anului 2018, veniturile disponibile ale populaţiei au constituit 2.374 lei pe lună în medie pe o persoană, fiind în creştere cu 6,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar faţă de trimestrul I, 2018 au crescut cu 0,9%, scrie Mold-Street.

În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o creştere de 3,3%, susţine BNS.

Salariile şi pensiile rămân principala sursă de venit

Potrivit sursei citate, câştigurile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit, 42,4% din veniturile totale disponibile, contribuţia acestora fiind în descreştere faţă de trimestrul II al anului 2017 cu 0,8 puncte procentuale.

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit de asemenea prestaţiile sociale în proporţie de 23,9% (cu 1,9 puncte procentuale mai mult faţă de trimestrul II 2017), precum şi veniturile obţinute din activităţile pe cont propriu, 13,5% din veniturile populaţiei, inclusiv 7,3% sunt veniturile din activitatea individuală agricolă, iar 6,2% sunt cele din activitatea individuală non-agricolă.

O pondere importantă deţin transferurile băneşti din afara ţării, contribuţia acestora fiind de 16,5% din total venituri.

În funcţie de mediul de reşedinţă, se constată că veniturile populaţiei din mediul urban au fost în medie cu 643 lei sau cu circa 30% mai mari comparativ cu veniturile populaţiei din mediul rural. Sursa principală de venit a populaţiei din mediul urban este activitatea salarială, care reprezintă 53,6% din total venituri şi prestaţiile sociale- 22%.

Pentru gospodăriile din mediul rural, cea mai importantă sursă de venit la fel este activitatea salarială;; 31% din total venituri, dar contribuţia acesteia este cu 22,6 puncte procentuale mai mică decât în mediul urban. Totodată, veniturile obţinute din activitatea individual agricolă au asigurat 13,9% din totalul veniturilor disponibile, faţă de 0,8% în mediul urban.