ECONOMIC

Mold-street: Deficitul bugetului de stat a crescut cu 71% în primele două luni ale anului

post-img

Executarea bugetului de stat, la finele lunii februarie ale anului 2019 s-a încheiat cu un deficit bugetar de 868,7 milioane lei, în creştere cu circa 71% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În perioada ianuarie-februarie 2019, veniturile totale ale bugetului de stat au constituit circa 5  miliarde lei, fiind în creştere cu 8,8% (405 milioane lei) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată date ale Ministerului Finanţelor, citate de mold-street.com.

56% din venituri provin din TVA

Potrivit Ministerului Finanţelor, rezultatul s-a datorat creşterii veniturilor generale şi colectate cu 8,6% (393,1 milioane lei) şi veniturilor proiectelor finanţate din surse externe - cu 27,3% (12,1 milioane lei). Ultimele deşi au crescut, au constituit doar ceva mai mult de un procent din toate veniturile bugetului de stat.

Colectările Serviciului Fiscal de Stat, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018 sunt mai mari cu 10,7% (229,1 milioane lei), constituind 2,37 miliarde lei.

Veniturile administrate de către Serviciul Vamal au constituit 2,75 miliarde lei, fiind în creştere cu doar 2,3% (61,8 milioane lei) faţa de perioada similară a anului 2018.

Din suma totală de venituri generale şi colectate (4,94 miliarde lei), încasările din impozite şi taxe constituie 4,69 miliarde, ceea ce este cu 8,6% (373 milioane lei) mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Încasările din impozite pe venit constituie 768,4 milioane lei, fiind în creştere cu 8% (56,9 milioane lei) faţă de perioada similară a anului trecut.

Încasările din taxa pe valoare adăugată, ţinând cont de restituiri, au constituit 2,8 miliarde lei (56% din veniturile totale) şi comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018 sunt mai mari cu 8% (207,5 milioane lei).

Veniturile din accize, ţinând cont de restituiri, au constituit 649,1 milioane lei, ceea ce este cu 10,8% (63,4 milioane lei) mai mult comparativ cu perioada respectivă a anului trecut.

În aceeaşi perioadă restituirea taxei pe valoare adăugată (TVA) şi accize a constituit 362,6 milioane lei sau cu 88,2 milioane lei mai puţin comparativ cu perioada similară a anului 2018.

Cheltuielile cresc de două ori mai rapid

Datele Ministerului Finanţelor arată că în primele două luni ale anului cheltuielile şi activele nefinanciare ale bugetului de stat au crescut mult mai rapid decât veniturile - cu 15% şi au constituit 5,87 miliarde lei.

Majorarea cheltuielilor s-a atestat în învăţământ – cu 323,5 milioane lei; servicii de stat cu destinaţie generală – cu 280,3 milioane lei; protecţie socială – cu 272 milioane lei şi ordine publică şi securitate naţională – cu 73,8 milioane lei. 

În aspect economic cheltuielile şi activele nefinanciare ale bugetului de stat au crescut după cum urmează: transferuri acordate în cadrul bugetului public naţional – cu 415,9 milioane lei; alte cheltuieli – cu 260,7 milioane lei şi cheltuieli de personal – cu 123,8 milioane lei, în urma implementării noii legi a salarizării.

În consecinţă executarea bugetului de stat, la finele lunii februarie ale anului 2019 s-a încheiat cu un sold bugetar (deficit) în sumă de 868,7 milioane lei.

De notat că Guvernul a estimat în acest an un deficit al bugetului de stat de 5,54 miliarde lei, care urmează a fi acoperit atât din surse externe, cât şi cele interne.

Potrivit unei analize a Centrului Expert-Grup, prognoza deficitului este hazardată deoarece comportamentul cheltuielilor bugetare în 2019 este neclar, iar sursele pentru acoperirea deficitului prognozat au un grad înalt de incertitudine.