ECONOMIC

Mold-street: Datoria Moldovagaz faţă de Gazprom a ajuns la un nivel record

post-img

Aniversarea de 20 de ani de la fondare, compania moldo-rusă Moldovagaz o întâmpină cu datorii-record faţă de Gazprom. Astfel aceasta a ajuns la nivelul de 431,66 miliarde de ruble ruseşti sau de circa 6,21 miliarde de dolari la cursul de schimb de la finele anului 2018, scrie Mold-street.

Potrivit sursei citate, raportul financiar anual al gigantului gazier rus relevă că în 2018, datoria Moldovagaz faţă de Gazprom s-a majorat cu peste 320 milioane de dolari.

În raportul său Gazprom însă menţionează că datoria debitoare a Moldovagaz ar fi egală cu zero, iar aceste datorii uriaşe de 6,21 miliarde de dolari sunt incluse la categoria "rezervă pentru pierderile la credite".

Majoritatea acestora (peste 90%) sunt ale regiunii separatiste, care din anul 2006 nu achită nici-un ban pentru metanul livrat de Gazprom.

În acelaşi document se arată că anul trecut plăţile efectuate de Gazprom pentru serviciile de transportare a gazlui rusesc pe teritoriul Republicii Moldova în alte state s-au diminuat cu peste 22%, până la 47,1 milioane de dolari, ceea ce denotă că şi volumul de gaz transportat s-a diminuat.

Citeşte continuarea pe mold-street.com...