ECONOMIC

Mold-street: „Apartamente sociale” cu 723 euro pentru un metru pătrat, construite de o firmă cu datorii la buget

post-img

În oraşul Glodeni a fost lansată construcţia unei noi case cu apartamente sociale, în cadrul unui proiect finanţat de Banca Europeană de Investiţii şi Consiliul Raional Glodeni. Costurile acestuia sunt însă exagerate.

Astfel proiectul de construcţie a locuinţelor pentru păturile social-vulnerabile, are o valoare de 1,07 milioane euro (circa 21 de milioane lei), dintre care contribuţia Consiliului Raional constituie peste 41% – sau 443.365 de euro, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.
 

Blocul social cu cinci nivele şi 30 de apartamente (10 cu trei odăi, 10 cu două odăi şi respectiv 10 cu o odaie) va avea o suprafaţă totală de 1.478,65 metri pătraţi, din care 926,65 metri pătraţi este suprafaţa locativă. În consecinţă costul unui metru pătrat va fi de peste 720 de euro, adică mai scump cu aproape 30% decât preţul mediu al unui metru pătrat din Chişinău.

Unii consilieri raionali au cerut anul trecut explicaţii de la autorităţile raionului pentru aceste costuri exagerate şi au propus că pe aceşti bani să se cumpere apartamente în blocurile existente din Glodeni, scrie mold-street.com.

Cu toate acestea Consiliul raional Glodeni a acceptat proiectul în condiţiile propuse de Guvern.

Cine va construi blocul

Preşedintele raionului Glodeni, Ion Leucă, a menţionat la ceremonia de lansare a proiectului că obiectivul va fi dat în exploatare până la începutul anului viitor, iar repartizarea apartamentelor se va face de către o comisie consultativă, data începerii primirii cererilor urmând să fie anunţată public.

”Repartizarea apartamentelor se va efectua în stricta conformitate cu legislaţia în vigoare, în baza Regulamentului cu privire la evidenţa, modul de atribuire şi folosire a locuinţelor sociale, în condiţii de maximă transparenţă”, a promis Ion Leucă.

De construcţie se va ocupa Glorinal Imobil SRL, care are oficial ca administrator şi unic asociat pe Natalia Chirică. Potrivit datelor Fiscului, compania are datorii la bugetul de stat.

Directorul companiei, Vasile Chirică, a spus la evenimentul de lansare că acesta este primul obiectiv în zona nordului, "dar experienţa şi parteneriatul foarte eficient cu administraţia raionului nu lasă loc de îndoială că blocul va fi construit conform celor mai înalte standard de calitate şi în termenele prevăzute", scrie mold-street.com.

De notat că acesta este un al doilea proiect de acest fel din raionul Glodeni. Prima casă cu 30 de apartamente a fost construită în 2009-2011 în prima fază de blocuri sociale şi în posesia de apartamente au ajuns şi multe persoane ce nu se încadrau în lista păturilor sociale-vulnerabile: de la fostul primar al oraşului Glodeni, la oameni de afaceri.

În plus la blocul construit de compania Dansicons curge deja acoperişul. 

De notat că blocuri cu apartamente sociale sunt construite în aceleaşi condiţii şi cu preţuri similare şi în alte raioane: Călăraşi, Briceni, Soroca, Sângerei şi Hânceşti.