ECONOMIC

Ministrul Economiei s-a întâlnit cu şeful de la Moldovagaz. Ce vor întreprinde în cazul stopării tranzitului gazelor ruseşti prin Ucraina

post-img

Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Anatol Usatîi, a avut o întrevedere cu Preşedintele Consiliului de Administraţie SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban. În cadrul şedinţei de lucru, conducerea „Moldovagaz” a informat despre progresul negocierilor privind prelungirea contractului de furnizare a gazelor consumatorilor din Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2020.

De asemenea, au fost analizate scenariile care urmează a fi aplicate în cazul stopării tranzitului gazelor ruseşti prin Ucraina către Europa de Sud-Est după 31 decembrie 2019, gradul de pregătire a SA „Moldovagaz”, precum şi măsurile necesare a mai fi întreprinse până la sfârşitul anului atât de întreprindere, cât şi de autorităţi pentru a facilita implementarea scenariilor alternative de furnizare a gazelor tuturor consumatorilor din Republica Moldova.

Anatol Usatîi a menţionat că Ministerului Economiei şi Infrastructurii va monitoriza permanent situaţia în vederea asigurării cu gaze naturale, energie electrică şi termică, pentru a preveni cazurile de deconectare a consumatorilor.

Reamintim că, în cadrul şedinţei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, care a avut loc la 21 noiembrie curent, s-a decis ca Ministerul Economiei şi Infrastructurii va ajusta, în cooperare cu autorităţile administraţiei publice abilitate – Planul măsurilor de pregătire a economiei naţionale şi sferei sociale pentru activitatea din perioada rece a sezonul curent.