ECONOMIC

Ministrul Economiei, despre „Arena Chişinău”: Trebuie să estimăm corect cheltuielile, este un caz tipic cum nu trebuie de făcut parteneriat public-privat

post-img

Legea privind parteneriatul public-privat urmează a fi modificată, astfel încât statul să nu fie prejudiciat, ca în cazul proiectului „Arena Chişinău”. Despre aceasta a anunţat ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, invitatul emisiunii „Punctul de Azi” de la TVR Moldova. Gaibu a precizat că Complexul „Arena Chişinău” este un exemplu cum nu trebuie de făcut parteneriat public-privat.

„Trebuie să fie foarte bine gândit, este un proiect mare, deja s-au investit foarte mulţi bani în acest proiect. Din păcate existau o serie de lacune, inclusiv căile de acces, foarte importante când concepi un astfel de proiect. Iată anume partea acesta trebuie să fie agreată şi proiectată corect cu ajutorul inginerilor, şi este un proces care durează. Dacă facem în grabă lucrul rişti să provoci anumite riscuri şi să scapi anumite eficienţe. De aceea este bine să fie gândit până la capăt, corect estimate lucrurile şi după care să fie votate în Guvern. Acesta a fost şi un exemplu pentru a iniţia schimbări în legea privind parteneriatul public-privat findcă, anume Arena Chişinău este un caz tipic cum nu trebuie de făcut parteneriat public-privat”, a declarat Sergiu Gaibu în platoul TVR Moldova.

Totodată, Gaibu spune că o altă lacună a legii a fost gajarea statului în cazul proiectului „Chişinău Arena”, ca garant al creditului pentru lucrările efectuate. Mai mult ca atât, acesta crede că exstă şi o oarecare dobândă ascunsă în acest contract.

„Fiindcă în acest contract avem situaţia în care un agent economic creditează statu, pentru că asta s-a întâmplat, statul plăteşte în rate pentru o periodă oarecare serviciile acestui agent economic. Nu se menţionează nicăieri, dar sunt sigur că există şi o oarecare dobândă ascună, despre care nimeni nu ştie care e valoarea ei reală, pe când statul are cele mai bune şanse de a se credita ieftin, cu dobândă minimă, şi nu are nevoie de creditarea din partea unor agenţi economici, particulari, societăţi comerciale, care se ocupă cu anumite activităţi comerciale. Acesta este primul minius, iar al doilea, este un contract de antepriză, de lucrări, pe care putea să le facă, să se ia un credit cu mult mai ieftin, cu resurse şi costuri mult mai ieftine şi să comande aceste lucrări, după executarea cărora devine proprietar 100 la 100 fără a pune gaj. Lucrul acesta s-a produs cu Arena Chişinău. Deci statul ia credite de la parteneri internaţionali fără gaj, de hârtii de valoare. În cazul dat a fost pus gaj din partea statului, ca să garanteze acest credit foarte straniu”, a precizat ministrul Economiei.

În context, Sergiu Gaibu spune că vor fi operate modificări la legea cu privire la parteneriatul public-privat, astfel încât statul să nu fie prejudiciat, iar agentul economic contractat să îşi recupereze investiţiile.

„Vom face o serie de revizuiri, şi la legea respectivă, ca să reducem astfel de riscuri, care nu au nicio treabă cu un parteneriat public privat. şi defapt, lucrul acesta se întâmplă în cazurile în care într-adevăr există o posibilitate de cooperare între o agenţie de stat şi un agent economic, pentru a aduce nişte servicii către populaţie în termeni economic rezonabili, fără ca statul să se împrumute, iar agentul economic trebuie să îşi recupereze investiţiile din serviciile oferite”, a puctat Sergiu Gaibu.

Amintim că, Guvernul urma să aloce din noi bani pentru Complexul Sportiv „Arena Chişinău", însă a renunţat, solicitând Procuraturii Generale să ofere date despre mersul anchetei. Premierul Natalia Gavriliţa a retras de pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului proiectul cu privire la alocarea a 67 de milioane de lei, bani necesari pentru încheierea lucrărilor la arena polivalentă.

Complexul „Arena Chişinău” se întinde pe o suprafaţă totală de 69 de hectare, la periferia Chişinăului, în comuna Stăuceni. Lucrările de construcţie au început în octombrie 2018, la iniţiativa guvernului PDM. Arena Chişinău era prezentată atunci ca principalul centru sportiv şi de divertisment din oraş. Costul total al proiectării şi construcţiei depăşeşte 43 de milioane de euro. În prezent, Arena Chişinău este 98% gata, dar nu a fost dată în exploatare din cauza unor probleme neprevăzute de infrastructură.