ECONOMIC

Ministerul Finanţelor a blocat o parte din finanţarea sistemului judecătoresc, după ce R. Moldova a fost condamndată la CEDO în dosarul Gemenii

post-img

Ministrul Finanţelor a anunţat astăzi în cadrul şedinţei de Guvern că a emis un ordin cu privire la blocarea unor alocaţii pentru domeniul justiţiei, în sumă de 70 de milioane de lei. Asta după ce Republica Moldova a fost condamnată la CEDO în cazul Gemenii, iar pemierul Chicu a dispus ca banii pe care statul trebuie să îi achite drept prejudicii, să fie luaţi tot din bugetul sistemului judecătoresc.

Ministrul Finanţelor (MF) Serghei Puşcuţa dă asigurări că ordinul său este în strictă conformitate cu legislaţia, care permite MF să facă aceste blocări cu un termen de până la 60 de zile, după care să vină cu o rectificare de buget.

„Sunt mai multe articole de cheltuieli de la care se poate de redus această finanţare, inclusiv cheltuieli de personal, dar în niciun caz să nu fie atinse salariile angajaţilor, alţii decât judecători. Mă refer la grefieri şi alţi angajaţi”, a conchis premierul Chicu.

Amintim că Curtea Europeană pentru Drepturile omului a aprobat o hotărâre privind satisfacţia echitabilă, repararea prejudiciului material şi moral în cauza Ojog şi alţii c. Moldovei, cu privire la dosarul Gemenii. Astfel, statul urmează să achite reclamanţilor un prejudiciu de 1,5 milioane de euro şi 5000 de euro cu titlu de prejudiciu moral, dar şi 10.000 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.


La acelaşi subiect:

Guvernul va plăti 70 de milioane de lei la CEDO după ce a fost condamnată în dosarul „Gemenii”

 

Litvinenco: Ordinul lui Chicu, de a lua 70 de milioane de lei de la finanţarea justiţiei, seamănă leit cu ceea ce a făcut Plahotniuc cu alegerile anticipate

 

Opinii: Despăgubirile de 70 de milioane de lei, pe care Guvernul trebuie să le achite în dosarul „Gemenii”, vor fi plătite din banii cetăţenilor