ECONOMIC

Ministerul Economiei solicită sprijin suplimentar de la Banca Mondială pentru întreprinderile din R. Moldova, în contextul situaţiei de criză cauzată de coronavirus

post-img

Oportunităţile de susţinere a mediului de afaceri în contextul crizei pandemice prin programele Băncii Mondiale au fost discutate, astăzi, prin videoconferinţă de ministrul Economiei şi Infrastructurii, Serghei Railean şi Anna Akhalkatsi managerul de ţară al Băncii Mondiale în Republica Moldova.

Ministrul Economiei a solicitat acordarea unui sprijin suplimentar din partea Băncii Mondiale, în special de acces la finanţare pentru întreprinderile moldoveneşti atât în perioada de criză, cât şi de post-criză.
 
Echipa ministerului a elaborat un plan intersectorial de măsuri pentru situaţia de urgenţă. Acesta include soluţii pe termen imediat, însă avem nevoie de expertiză pe impactul acţiunilor pe termen mediu şi lung. De aceea, mizăm pe suportul Băncii Mondiale în efortul nostru de a ajuta business-ul din Republica Moldova să depăşească dificultăţile generate de criza pandemică, dar şi pe măsurile macro-economice”, a afirmat Serghei Railean.

La rândul său, reprezentantul Băncii Mondiale a dat asigurări că echipa sa de experţi va interveni cu expertiza planului de acţiuni anticriză elaborat de Ministerul Economiei şi Infrastructurii, dar şi cu finanţări adiţionale în cadrul proiectelor în derulare şi celor noi pentru susţinerea mediului de afaceri atât în contextul pandemiei de COVID-19, cât şi în perioada de post-criză.

De asemenea, Anna Akhalkatsi a menţionat că recent bordul băncii a aprobat mobilizarea unor resurse în valoare de cca. 150 miliarde de dolari în următoarele 15 luni, pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să atenueze impactul asupra economiei mondiale cauzat de pandemia de corona virus (COVID-19).