ECONOMIC

Ministerul Agriculturii prognozează în acest an o recoltă de grâu de până la 600 de mii de tone

post-img

În urma evaluării suprafeţelor agricole din ţară, Ministerul Agriculturii prognozează în acest an o recoltă de grâu până la 600 mii de tone. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în 2019 a fost recoltată o cantitate de aproape două ori mai mare: 1148 de mii de tone. Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ion Perju a vorbit despre situaţia în sector, în contextul secetei hidrologice înregistrate, în cadrul unei şedinţe convocate de prim-ministrul Ion Chicu.

„Am avut mai multe şedinţe de lucru cu producătorii şi cercetătorii din domeniu,  inclusiv, în cadrul vizitelor din teritoriu, cu care am discutat situaţia din agricultură, generată de seceta severă din toamna – primăvara anului agricol 2019 – 2020, calamităţile curente, cât şi măsurile de redresare, ce se impun. Conform datelor, prezentate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, la începutul lunii mai pe întreg teritoriul ţării au căzut precipitaţii în medie până la – 80mm, cu depăşirea mediei lunare multianuale. Astfel, situaţia pe terenurile însămânţate s-a ameliorat, atât datorită ploilor cât şi a măsurilor agrotehnice efectuate de producători (fertilizări foliare suplimentare, tratări contra bolilor şi dăunătorilor). O parte însemnată a semănăturilor îşi revin integral sau parţial, fapt, ce permite revizuirea prognozei de recoltă globală până la o variantă optimistă de 600 mii de tone”, a subliniat ministrul Ion Perju în cadrul şedinţei.

Totodată, ministrul a informat despre  faptul că în anul agricol 2019 – 2020 au fost însămânţate cu culturi de toamnă circa 415 mii ha, seceta şi îngheţurile de primăvară afectând circa 215 mii ha: în proporţie de 25% în Nord şi până la 60-80% în Centru şi Sud, conform datelor oferite de direcţiile raionale pentru agricultură şi alimentaţie, iar circa 19 mii ha de terenuri puternic afectate, inclusiv – 10,3 mii ha grâu, au fost reînsămânţate.

Cu referire la sub-sectorul horticol, ministrul a vorbit că îngheţurile de primăvară au afectat până la 80% din suprafeţe, inclusiv: cais 70-80%; piersic 50%; cireş 40-50%; măr 25%. Conform prognozelor recolta globală de fructe în acest an va fi cu 15-20% în diminuare comparativ cu media ultimilor trei ani, inclusiv şi recolta de struguri, iar recolta globală de legume va fi la nivelul ultimilor ani, cu un spor semnificativ a producţiei pe teren protejat, reieşind din specificul că aceste suprafeţe de obicei sunt irigate.

În cadrul şedinţei a fost discutată necesitatea creării unui mecanism viabil şi accesibil de asigurări în agricultură, posibilitatea eşalonării plăţilor pentru proiectele de susţinere în agricultură, recuperarea TVA, subvenţionarea dobânzilor la credite oferite de instituţiile bancare şi cele non-bancare, posibilitatea de a folosi apele subterane pentru irigarea prin picurare, precum şi introducerea unor abordări noi în modelele de subvenţionare în agricultură.

În context, Ion Perju a precizat că MADRM a elaborat un Plan de acţiuni cu propuneri concrete de atenuare a consecinţelor calamităţilor naturale şi susţinere a agenţilor economici din sector, cu solicitarea de implicare a tuturor instituţiilor statului ce au tangenţă.

Prim-ministrul a anunţat intenţia Guvernului de a susţine crearea unui mecanism accesibil de asigurare în agricultură şi propunerile de a subvenţiona, din fondurile AIPA, proiecte bazate pe tehnologii moderne în agricultură.

„Am elaborat şi am aprobat un set de măsuri menite să susţină afacerile, inclusiv în agricultură. Subvenţionarea dobânzilor pentru credite şi recuperarea TVA sunt unele din ele. Rog MADRM şi Ministerul Finanţelor să organizeze sesiuni de instruiri în regiunile ţării pentru a informa agricultorii cum pot beneficia de instrumentele existente şi cele în proces de elaborare. Susţin ideea creării fondului semincer de rezervă şi cred că trebuie să dezvoltăm capacităţile de producere a seminţelor autohtone”, a spus Ion Chicu.