ECONOMIC

MEI a prezentat la Frankfurt oportunităţile de afaceri şi investiţionale ale R. Moldova

post-img

Secretarul de Stat pe domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Vitalie Tarlev, a participat la o serie de evenimente de promovare a imaginii investiţionale a Republicii Moldova, organizate de Consulatul General al Republicii Moldova la Frankfurt, în comun cu Societatea germană „Wirtschaftsförderung GmbH”. Evenimentele s-au desfăşurat în oraşul Frankfurt pe Main, Germania.

Cel mai important moment al vizitei, spune MEI, a fost masa rotundă, ce a întrunit circa 30 de companii germane din sectoarele TIC, financiar-bancar şi investiţional. În cadrul evenimentului, Republica Moldova a prezentat detaliat oportunităţile de afaceri şi investiţionale din ţara noastră, reformele realizate în domeniile vizate, precum şi posibilităţile concrete de stabilire a parteneriatelor de afaceri.
 
Reprezentanţii companiilor germane au apreciat realizările Republicii Moldova în domeniul TIC, menţionând că multe din acţiunile realizate în acest sector ar trebui implementate şi în statul german, în special făcându-se referinţă la nivelul de dezvoltare a infrastructurii de comunicaţii electronice din Republica Moldova, viteza înaltă a internetului, gradul de acces la reţele şi cel mai important – facilităţile oferite comunităţii de afaceri IT, modelul parcului virtual IT şi taxa unică de 7%.
 
Evenimentul a fost urmat de o prezentare de vinuri moldoveneşti, la care au participat, inclusiv Preşedintele Parlamentului Landului Hessa, Viceprimarul General al oraşului Frankfurt, precum şi reprezentanţi ai companiilor tehnologice, instituţiilor financiare, băncilor, fondurilor de investiţii şi TechnoParkului din Frankfurt.
 
În cadrul misiunii economice, Vitalie Tarlev a avut întâlniri şi cu reprezentanţi ai Frankfurt Economic Development GMBH şi ai Parcului inovaţional TechQuartier. În cadrul întâlnirilor au fost discutate subiecte de interes comun pentru extinderea cooperării şi promovarea investiţiilor.