ECONOMIC

Luna ianuarie a adus scumpiri de circa 0,63%

post-img

În ianuarie, inflaţia în Republica Moldova a constituit 0,63%, iar inflaţia anuală (din ianuarie 2019 până în ianuarie 2020) a constituit 6,85%.

Datele Biroului Naţional de Statistică arată că, în ianuarie, produsele alimentare s-au scumpit în medie cu 0,97%, serviciile - cu 0,74%, mărfurile nealimentare - cu 0,19%.

Dintre produsele alimentare, cel mai mult s-au scumpit legumele proaspete - cu 6,1%, inclusiv vinetele - cu 18,9%, roşiile - cu 14,8%, castraveţii - cu 11,1%, varza - cu 7,7%.

În acelaşi timp, cartofii s-au ieftinit cu 4,2%, ouăle - cu 2,3%, slănina - cu 1,9%, carnea de porc - 1,7%.

Dintre mărfurile nealimentare, se atestă o creştere a preţurilor la televizoare - cu 2%, la gazul îmbuteliat - cu 6,7%, la carburanţi - cu 1,5%.

Pentru serviciile prestate populaţiei în luna ianuarie a fost înregistrată majorarea tarifelor la transportul interurban - cu 25%, la asigurarea de răspundere civilă auto - cu 9,4%.

INFOTAG precizează: În 2019, în Moldova a fost înregistrată o inflaţie de 7,5%, inclusiv 1,3% în ianuarie. Pentru anul 2020, Banca Naţională a prognozat o rată a inflaţiei la nivelul de 5%, iar pentru 2021 - 3,6%.