ECONOMIC

Licitaţiile pot fi contestate în urma reformării sistemului de achiziţii publice

post-img

Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor (ANSC) anunţă că, începând cu 4 septembrie 2017, va recepţiona pentru soluţionare contestaţiile depuse de către operatorii economici ca urmare a desfăşurării procedurilor de achiziţii publice, în conformitate cu termenii şi condiţiile din Legea privind achiziţiile publice.

Unul dintre elementele cele mai importante din cadrul reformei în sistemul de achiziţii publice, autoritatea de soluţionare a contestaţiilor, care ar urma să fie independentă şi profesionistă, îşi începe în sfârşit activitatea, notează mold-street.com.

Acest lucru a devenit posibil după ce, pe 21 iulie 2017, cu o întârziere de nouă luni, Parlamentul a selectat şi numit membrii acestei structuri.

Viorel Moşneaga a fost numit în funcţia de director general al Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor pe un termen de şapte ani. Irina Gutnic este director general adjunct al agenţiei, iar Eugenia Eni, Angela Nani, Petru Oprea, Alexandru Ciuş şi Iacob Plămădeală au fost numiţi consilieri pentru soluţionarea contestaţiilor, de asemenea pentru un mandat de şapte ani.

Agenţia anunţă că va recepţiona contestaţiile prin următoarele mijloace:
- serviciile poştale, la adresa sediului agenţiei: mun.Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.162 (et.11), MD 2004;
- suport de hârtie la sediul agenţiei, cu înregistrarea imediată în secretariat;
- boxa instalată la intrarea în sediul agenţiei de la et.11;
- electronic, la adresa: [email protected] (copia scanată a contestaţiei);
- fax: 022 820-651.

Noua Lege privind achiziţiile publice, ce a intrat în vigoare pe 1 mai 2016, stipula că Agenţia Achiziţii Publice cedează atribuţiile de soluţionare a contestaţiilor către ANSC. De atunci, nu se mai soluţionează contestaţiile în achiziţiile publice, singura opţiune fiind instanţele de judecată.

În acelaşi timp, numărul de contestaţii depuse în ultimii ani ajungea la aproape 800 pe an. În 2015 au fost 743, variind anual în jurul valorii de 7-8% din totalul procedurilor achiziţiilor publice - o pondere semnificativă în numărul total de proceduri.

Economistul Iurie Morcotîlo de la Centrul Analitic Indepedent Expert-Grup susţinea într-un studiu că tergiversarea procesului de instituire a ANSC genera un set de riscuri pentru sistemul de achiziţii publice şi eforturile de a-l reforma. Printre riscurile cheie menţionate erau: subminarea încrederii agenţilor economici în imparţialitatea ANSC; riscuri mai mari de corupţie în achiziţiile publice pe parcursul ultimului an; fragilitatea succeselor atinse în procesul de reformare a sistemului de achiziţii publice etc. Sectorul achiziţiilor publice a fost şi rămâne unul dintre cele mai atractive şi facile surse de bani pentru companii.

Datele AAP relevă că, în 2014, în rezultatul tuturor procedurilor de achiziţie publică de către autorităţile contractante au fost realizate achiziţii publice în valoare totală de 10,84 miliarde de lei, cu 3,36 miliarde de lei mai mult decât în 2013, ceea ce reprezintă o creştere de 45%. În anul 2015, cifra a scăzut la 6,46 miliarde de lei. Dar aceasta din cauza crizei economice şi deficitului bugetar de resurse, provocat de frauda bancară, care a forţat AAP să sisteze temporar aproape jumătate de an licitaţiile.

Ulterior, au fost reluate, dar s-au tăiat sume mari, de ordinul miliardelor, prevăzute pentru achiziţii de lucrări şi produse. În anul 2016, volumul total de achiziţii publice a crescut cu peste un miliard de lei şi a constituit 7,6 miliarde de lei sau 5,6% din PIB. În acest an, piaţa achiziţiilor publice ar putea ajunge şi trece de 10 miliarde de lei. Cei mai mulţi bani se duc pentru achiziţii de lucrări de construcţie, lucrări de reparaţie, medicamente şi produse petroliere.