Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 a fost modificată
Sursa foto:moldpres.md Vizualizari:

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 a fost modificată

Veniturile şi cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul curent vor fi majorate cu 26,5 milioane lei. Parlamentul a operat astăzi modificări în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018.

În urma modificărilor, veniturile totale şi cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru acest an vor constitui 19 339 milioane lei. Cheltuielile pentru prestaţiile sociale vor fi majorate cu 26,2 milioane lei şi vor constitui 18 979,5 milioane lei, scrie Moldpres.

De asemenea, cheltuielile destinate activităţilor finanţate din resursele generale ale bugetului asigurărilor sociale vor creşte cu 81 milioane lei, constituind 14 024,7 milioane lei. Cheltuielile pentru activităţile finanţate din contul transferurilor de la bugetul de stat se vor micşora cu 54,5 milioane lei.

Pentru protecţia socială a persoanelor în etate cheltuielile se vor majora cu 60 milioane lei. Acest lucru va include majorarea cheltuielilor legate de creşterea mărimii medii a pensiei, cele două etape de valorizare a pensiei din anul curent şi majorarea cu 0,1 punct procentual a coeficientului de indexare a pensiilor faţă de cel aprobat. 

La capitolul protecţia socială a persoanelor cu dizabilităţi cheltuielile se vor mări cu 17,9 milioane lei. 

Similare