ECONOMIC

La cinci luni de la primul caz de COVID-19 în R. Moldova, autorităţile propun un plan pentru depăşirea efectelor negative ale pandemiei

post-img

Grupul de lucru pentru elaborarea planului de măsuri economice pentru perioada 2020-2021 s-a întrunit în prima şedinţă, la 31 iulie. În cadrul acesteia, Ministerul Economiei şi Infrastructurii (MEI) a iniţiat procesul de elaborare a unui Program de măsuri economice pentru perioada 2020-2021, pentru depăşirea efectelor negative ale pandemiei şi creşterii rezilienţei economice.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, se propune setarea unor măsuri economice axate pe trei obiective: limitarea impactului socio-economic al COVID-19. recuperare economică, tranziţia către o economie mai rezilientă, adaptare economică. În perioada următoare vor fi organizate consultări sectoriale, pentru identificarea acţiunilor pe obiective cu stabilirea unor indicatori de rezultat, notează radiochisinau.md.

Secretarul general de stat al MEI, Lilia  Palii, a menţionat că ministerul, chiar de la declanşarea  pandemiei, a creat un Task Force, pe platforma căruia a fost elaborat un plan de măsuri de răspuns la criza economică generată de CODID-19, o bună parte dintre acestea fiind deja aprobate de Guvern şi implementate, se mai arată în comunicatul Ministerului Economiei.

„Criza lansată de situaţia pandemică COVID-19 a readus în prim plan vulnerabilități economice, dar și instituționale și administrative, evidențiind necesitatea schimbării modelului de guvernare publică și de dezvoltare economică și socială. Pentru a asigura o continuitate în planificarea acţiunilor adaptate la evoluţia situaţiei pandemice,  ne-am propus să setăm o serie de acţiuni pentru perioada următoare. Acest document va fi ca o agendă de acţiuni pentru perioada anilor 2020-2021, care va ajuta mediul de afaceri să depăşească provocările crizei, să păstreze locurile de muncă şi să asigurăm o stabilizare economică”, a spus Lilia Palii.

Elaborarea documentului va fi realizată cu suportul proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de GIZ, finanţat de Guvernului Germaniei şi Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare.