ECONOMIC

Japonia va acorda R. Moldova un împrumut pentru modernizarea tehnicii şi echipamentului agricol

post-img

Guvernul Republicii Moldova va iniţia negocieri pentru semnarea unui acord cu Guvernul Japoniei, privind acordarea unui împrumut în cadrul proiectului „Modernizarea tehnicii şi a echipamentului agricol”. O decizie în acest sens a fost aprobată pe 25 martie, de Executivul de la Chişinău, însă astăzi a trebuit reexaminată, astfel încât să corespundă unor temeiuri legale, intervenite pe parcurs.

Potrivit Moldpres, Acordul, întocmit prin schimb de note, are drept scop confirmarea deschiderii Guvernului nipon de a oferi un credit preferenţial Guvernului Republicii Moldova, în valoare de aproximativ 18,7 milioane de dolari, prin intermediul Agenţiei Japoneze pentru Cooperare Internaţională (JICA). Aceste mijloace vor fi folosite pentru implementarea programului de modernizare a maşinilor şi a echipamentului agricol din ţara noastră.

În prezent, între Republica Moldova şi Japonia sunt semnate aproximativ 40 de documente de cooperare, majoritatea referindu-se la acordarea asistenţei financiare şi tehnice R. Moldova. Totodată, Japonia este una dintre principalele surse de investiţii în industria auto din R. Moldova.

De asemenea, în prezent sunt examinate posibilităţile de aplicare a unui nou program de susţinere a agricultorilor – ”Post-2KR”, de extindere continuă a investiţiilor companiilor nipone în R. Moldova, de realizare a noi proiecte în sfera socială.