ECONOMIC

Încă un pas spre interconectarea reţelelor electrice din R. Moldova şi România: În 2019 va fi efectuat un studiu de fezabilitate

post-img

În 2019 va fi efectuat un studiu de fezabilitate, prin care se va analiza posibilitatea interconectării reţelelor electrice din Republica Moldova şi România. Proiectul va fi gestionat de Ministerul Economiei şi Infrastructurii şi va fi finanţat din surse externe, potrivit proectului Legii bugetului de stat pentru 2019, aprobat ieri de Guvern.

Suma este prevăzută la capitolul „Investiţii capitale pe autorităţi publice centrale”. Pentru anul 2018, în Legea bugetului de stat aprobată acum un an, în subordinea Ministerului Economiei a fost proiectul „Construcţia conductei de transport de gaze naturale pe direcţia Ungheni – Chişinău”, pentru care au fost alocate 2,4 milioane de lei din control resurselor generale şi  veniturilor colectate de către stat.

Amintim că în iulie 2018, Parlamentul a ratificat Acordul de împrumut dintre Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind implementarea proiectului „Interconectarea reţelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România, Faza I”. 

Mijloacele financiare vor fi folosite la construcţia, echiparea şi punerea în funcţiune a interconectării electrice dintre Republica Moldova şi România. Termenul este de 18 ani, inclusiv perioada de graţie de 3 ani.
 
Pentru implementarea completă a proiectului de interconectare asincronă a sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu cel din România, cu abordare etapizată, vor fi utilizaţi 270 mln de euro, inclusiv, împrumuturi de 80 mln euro  oferiţi de  BEI, 80 mln euro – BERD, 70 mln euro – Banca Mondială şi 40 mln de euro oferiţi ca grant de UE.
 
Scopul final constă în construcţia, echiparea şi punerea în funcţiune a interconectării electrice dintre Republica Moldova şi România, inclusiv o staţie BtB în Vulcăneşti, o linie de transport de 400 kV între Vulcăneşti şi Chişinău, extinderea staţiei de transformare din Chişinău  şi extinderea staţiei Vulcăneşti de 400 kV.