ECONOMIC

Încă o construcţie pusă sub sechestru de ARBI. Valoarea imobilului se ridică la 1,5 milioane de lei

post-img

Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale (ARBI) a CNA a pus sub sechestru încă o construcţie, în baza delegaţiilor finalizate ale procurorilor săptămâna trecută. Valoarea clădirii locative a fost estimată la 1,5 milioane de lei.

Direcţia analitică a finalizat 5 analize operaţionale şi una strategică, alte 21 de analize operaţionale şi 4 strategice fiind în curs de elaborare, iar Direcţia legislaţie a întocmit şi a remis autorilor 27 de rapoarte de expertiză anticorupţie şi 8 avize la proiectele de acte normative.

De asemenea, au fost înregistrate 1.276 de materiale în cancelaria Centrului, au fost recepţionate 55 de apeluri la Linia naţională anticorupţie, iar Direcţia  educaţie anticorupţie a CNA a desfăşurat 4 activităţi de informare şi sensibilizare cu privire la riscurile şi consecinţele implicării în acte de corupţie.

Totodată, au fost eliberate 127 de caziere de integritate, iar două persoane se deţin în Izolatorul de urmărire penală al CNA.