ECONOMIC

VIDEO. În trimestrul trei, rata medie a inflaţiei s-a ridicat la 7,4 procente

Creşterea preţurilor la produsele alimentare şi combustibili a dus la majorarea inflaţiei în trimestrul trei al acestui an. Potrivit Băncii Naţionale a Republici Moldova, rata medie anuală a inflaţiei s-a ridicatla 7,4 la sută, cu 0,3 la sută mai mult decat in trimestrul precedent.

BNM a revizuit, în scădere, prognoza medie a inflaţiei pentru acest an până la 6,5 puncte procentuale.
 
Potrivit guvernatorului BNM, în luna septembrie, inflaţia a ajuns la 7,6 puncte procentuale. Evoluţia ascendentă a inflaţiei a fost generată de factori externi şi interni, printre care majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,6 puncte procentuale, dar şi a preţului la combustibili cu 0.8 la sută. 
 
Sergiu Cioclea, guvernator BNM: „Accelerarea pe care o vedeţi are loc după aprilie 2017, este evident că efectul condiţiilor climaterice a mărit preţul produselor de sezon dar şi costurile de stocare legate de produsele alimentare. La fel a mai avut o evoluţie nefavorabilă al preţului pe partea de combustibil, în special la preţul la petrol.”
 
De la începutul anului, transferurile de bani din străinătate au crescut cu 9,5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, în primele 9 luni ale anului, volumul transferurilor a ajuns la aproape 900 de milioanede dolari.
 
Sergiu Cioclea, guvernator BNM: „Suntem pe o pantă pozitivă deja de mai mult timp. De cinci luni suntem peste 100 de milioane de dolari lunar, ceea ce face ca anul acesta să fie cea mai mare cifră din ultimii trei ani. Dacă vom continua aşa vom recupera nivelul pe care l-am înregistrat înainte de criză. Ca rezultat, avem un surplus de ofertă de valută pe piaţa naţională”.
 
Până la sfârşitul anului, BNM a revizuit în scădere prognoza inflaţiei.  Astfel, începând cu trimestrul patru, rata medie anuală a inflaţiei se va diminua rapid, ajungând la 6,5 la sută, iar în 2018 va fi de 4 la sută.
 
În schimb, preţurile la produsele alimentare vor continua să crească ajungând la sfârşitul acestui an sa aiba o crestere de 9,4 la sută.
 
Ulterior aceasta crestere se va diminua uşor, dar preturile vor continua să fie peste limita prognozată.