ECONOMIC

În raionul Şoldăneşti se plătesc cele mai mici pensii din Republica Moldova

La 1 octombrie, pensia medie în Republica Moldova era de 1 663 de lei, adică aproape o sută de dolari. Majorarea de la începutul acestui an a fost de peste 135 de lei. Potrivit datelor de la Casa Naţională de Asigurari Sociale, creşterea pensiilor nu a fost la fel în toate localităţile ţării. Să vedem ce categorii de angajaţi primesc cele mai mari pensii, dar şi în ce zone ale Republicii Moldova sunt cele mai mici indemnizaţii.

Peste 530 de mii de persoane beneficiază de pensie pentru limita de vârstă, în medie 1 591 de lei pe lună, cu 134 de lei mai mult de decât era la 1 ianuarie. Alte peste 125 de mii de persoane primesc pensii pentru invaliditate de 1 245 de lei pe lună. Cele mai mari pensii, de peste 8 000 mii de lei, le au unele categorii de angajaţi din aviaţia civilă. Aceste indemnizaţii au crescut, de la începutul acestui an, cu aproape 770 lei.

Diferenţe mari sunt şi în funcţie de zonă. De exemplu, în Chişinău, în sectorul Centru, sunt cele mai mari pensii, în medie 3000 de lei, cu  865 de lei mai mult decât la 1 ianuarie. Asta în timp ce în ţară, creşterea medie este de doar 9 la sută. În raioane, cele mai mici pensii le au bătrânii din raionul Şoldăneşti. În medie doar 1 308 lei pe lună, cu 355 de lei mai puţin decât media pe ţară. În Nisporeni şi Teleneşti situaţia e la fel.
 
În acelaşi timp, cele mai mari pensii din raioane sunt achitate în Anenii Noi – 1 608 lei. În top intră şi Basarabeasca, şi Ialoveni.
 
De la începutul acestui an, numărul beneficiarilor de pensii în Republica Moldova a scăzut cu peste 7 mii, de la 716 mii la peste 708 mii de persoane.
La începutul lunii a avut loc ultima etapă de creştere a pensiilor pentru limita de vârstă şi pentru dizabilitate.