În primul trimestru stocul investiţiilor directe a crescut cu circa 193 milioane de dolari
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În primul trimestru stocul investiţiilor directe a crescut cu circa 193 milioane de dolari

Stocul total de pasive sub formă de investiţii directe acumulat pe parcursul primului trimestru al anului 2018 a fost evaluat la 3,89 miliarde de dolari, în creştere cu 5,2% sau cu 192,64 milioane dolari, arată date ale Băncii Naţionale a Moldovei.

Potrivit BNM, creşterea se datorează în special intrărilor nete de investiţii directe în valoare de 89,56 milioane dolari, al majorării preţurilor acţiunilor cu 7,19 milioane dolari şi mai ales al majorării valorii acţiunilor cu 95,47 milioane dolari ca urmare a evoluţiei ratelor de schimb ale valutelor originale faţă de dolarul american, relatează mold-street.com.

Ponderea acţiunilor şi participaţiilor în fonduri de investiţii este apropiată de cea a instrumentelor de datorie (51.8 la sută, faţă de 48.2 la sută), cea din urmă însă are o evoluţie negativă din 2015 (când a constituit 59.8 la sută) până în prezent (-1.5 p. p. faţă de finele anului 2017), susţine BNM.

În totalul pasivelor externe, investiţiilor directe sub formă de participaţii la capital (inclusiv reinvestirea profiturilor) le-a revenit o pondere de 21,6 la sută (în creştere cu 0,8 p.p. faţă de finele anului 2017).

Componenţa instrumentelor de datorie este mixtă, 1,15 miliarde de dolari reprezintă stocul împrumuturilor contractate de la investitorii străini direcţi, 151,2 milioane - sunt angajamente sub formă de credite comerciale faţă de investitorii străini direcţi şi 576,4 milioane dolari - este stocul altor datorii faţă de investitorii străini direcţi.

82,2% din investiţii provin din UE

În distribuţia geografică a investiţiilor directe sub formă de acţiuni şi participaţii la capital acumulate, investitorilor din ţările UE le-a revenit ponderea majoritară – 82,2%, în timp ce investitorii din ţările CSI deţin o cotă de 9,7% din totalul capitalului acumulat, iar cei proveniţi din alte ţări deţin investiţii în proporţie de 8,1%.

Olanda conduce clasamentul pe ţări, fiind urmată de Spania, Franţa, Cipru, România şi Rusia. în top 10 ţări de origine a investiţiilor mai sunt Germania, Italia, Statele Unite şi Marea Britanie.

Principalele activităţi economice care au beneficiat de investiţii directe din străinătate sunt industria prelucrătoare - cu 25,6% din stocul de pasive de investiţii directe sub formă de capital propriu, după care urmează activităţile financiare şi de asigurări - cu 24,4%.

Comerţul şi repararea autovehiculelor eţine o cotă de 15,5%, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat - 14,9%, iar sectorul informaţii şi comunicaţii - doar 8,5%.

O analiză realizată de experţii germani de la Echipa Economică Germană (GET Moldova) sugerează că impactul investiţiilor străine directe (ISD) este cu mult mai mare decât cel care era atribuit de obicei acestora, astfel ISD constituind o sursă importantă de creştere economică şi de imbunătăţire a standardelor de viaţă. 

De notat că în 2017, stocul total de pasive sub formă de investiţii directe s-a majorat cu 664,23 milioane dolari (+21,9%) şi a ajuns la la sfârşitul anului 2017 la peste 3,7 miliarde de dolari.

Similare