ECONOMIC

În primele 9 luni ale anului 2019, exportul Vinului Moldovei înregistrează cel mai înalt nivel nivel din ultimii 5 ani

post-img

Vinul Moldovei devine tot mai cunoscut şi apreciat în întreaga lume. În primele 9 luni ale anului 2019, atât volum exporturilor de vinuri moldoveneşti cât şi valoarea acestora au înregistrat cel mai înalt nivel din ultimii 5 ani. Mai mult, produsele vinicole au cucerit noi pieţe de desfacere, astfel harta exporturilor s-a extins cu câteva regiuni, inclusiv de pe alte continente.

Cifrele în creştere au fost înregistrate datorită unei serii de activităţi implementate de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV) – expertul nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea şi dezvoltarea domeniului.

Potrivit datelor ONVV, în primele 9 luni ale anului 2019, Republica Moldova a exportat 113,8 milioane litri de vin, în creştere cu 4,3% (sau cu 4,72 milioane litri) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ţara noastră a exportat vin în 67 de ţări ale lumii în sumă de 2,182 mlrd. lei, cu 5% (sau cu 104,6 milioane) mai mult decât în primele 9 luni ale lui 2018.

Şi exporturile de vinuri în vrac s-au bucurat de o dinamică bună şi au ajuns la 80,462 milioane de litri.

Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului: „Vinul Moldovei, cartea de vizită a Republicii Moldova capătă mai multă popularitate pe pieţele din întreaga lume, cucerind în fiecare an noi destinaţii. Acest lucru se datorează atât politicilor de promovare implementate de ONVV, cât şi rezultatelor remarcabile pe care vinificatorii din Moldova le obţin la cele mai prestigioase concursuri de profil. În total, 108 vinuri au dus până acum faima ţării noastre peste hotarele ei şi credem că datorită calităţii sale, numărul distincţiilor pentru Vinului Moldovei va continua să crească.
Prin mandatul său, ONVV desfăşoară mai multe activităţi care au drept scop promovarea brandului vinicol de ţară, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă”.

Exporturile de vinuri pe pieţele continentului european şi asiatic sunt în creştere. Şi în primele 9 luni ale anului, România continuă să fie o piaţă strategică şi se află pe primul loc după volum încasărilor în topul ţărilor de export al Vinului Moldovei. Topul cuprinde ţări precum:
  1. România cu 161 milioane de lei
  2. China cu 154 milioane lei
  3. Federaţia Rusă cu 110 milioane lei
  4. Cehia cu 100 milioane lei
  5. Ucraina cu 48 milioane lei
  6. Kazahstan cu 56 milioane lei
  7. Canada cu 36 milioane lei
  8. Belarus cu 31 milioane lei
  9. SUA cu 20 milioane lei
Totodată, valoarea vinului exportat a crescut cu 47,1% în China, cu 23,6% în România, cu 22,4% în Belarus, cu 12,6% în Ucraina şi 11,5% în Federaţia Rusă.  Cifrele arată că în top 10 ţări în care Moldova a exportat cel mai mult vin se regăsesc:
  1. Federaţia Rusă – 4 milioane litri
  2. Polonia, România, Cehia - 3,8 milioane litri
  3. China – 3,7 milioane litri
  4. Ucraina 1,7 milioane litri
  5. Canada, Kazahstan şi Belarus - 1,1 milioane litri
  6. SUA – 575 mii litri.
 
Aceste 10 state reprezintă 62% din totalul de export de vinuri îmbuteliate. Volumul exporturilor sunt în creştere cu 34,4% în China, cu 13,9% în Belarus, cu 13,4% în Ucraina, cu 4,3% în Federaţia Rusă şi cu 1,5% în România.
 
În perioada ianuarie-septembrie, vinurile moldoveneşti au ajuns în 67 de ţări ale lumii, unele dintre ele fiind cucerite în premieră:  Afganistan, Siria, Togo, Guam. Totodată, după o pauză de câţiva ani, Vinul Moldovei a ajuns din nou pe masa consumatorilor din Australia, Norvegia şi Libia.