Ultimele prognoze privind influenţa coronavirusului asupra transportului aerian atestă un declin semnificativ, în condiţiile în care o mare parte din flota operatorilor aerieni naţionali şi străini a fost consemnată la sol. Potrivit datelor Autorităţii Aeronautice Civile, în primele saşe luni ale anului curent, au fost transportaţi aproape 507 mii de pasageri ceea ce constituie o descreştere de 62,3% faţă de perioada similară a anului 2019 când au fost transportaţi 1 343 938 pasageri.
În perioada ianuarie-februarie curent, au fost transportaţi 384 881 de pasageri. Cifra constituie aproximativ 76% din traficul de pasageri realizat în primele saşe luni ale anului şi atestă o creştere de 7,5% a pasagerilor transportaţi faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, transmite IPN.
Din luna martie, când au fost sistate toate zborurile regulate de pasageri, Aeroportul Internaţional Chişinău a trecut în regim de lucru la comandă. Erau efectuate zboruri cargo – transportul de marfă, dar şi curse speciale private/charter, în special pentru a permite autorităţilor din Republica Moldova, dar şi altor state să evacueze cetăţenii blocaţi în Republica Moldova.
În astfel de condiţii, traficul aerian de pasageri a scăzut semnificativ. Numărul de pasageri transportaţi în perioada lunilor martie-iunie era de puţin peste 122 de mii de pasageri, ceea ce constituie o descreştere de 87,6% faţă de perioada similară a anului trecut.
Odată cu reluarea selectivă a zborurilor regulate de pe Aeroportul Internaţional Chişinău, în luna iunie, se atestă o uşoară creştere a traficului de pasageri.
În primul trimestru al anului 2020, traficul de pasageri realizat prin intermediul curselor regulate, a constituit 474 634 de pasageri şi curse charter – 32 296 de pasageri.
Principalele destinaţii pentru care au optat pasagerii au fost Chişinău-Moscova-Chişinău – 109 424 de pasageri (-61,6% faţă de prmul trimestru 2019). Aceasta este urmară de distinaţiile Chişinău-Londra-Chişinău – 47 361 de pasageri (-57,3 % faţă de primul trimestru 2019); Chişinău-Istanbul-Chişinău – 32 691 de pasageri (-62,8 % faţă de primul trimestru 2019) etc.
Potrivit datelor AAC, pandemia de COVID- 19 a declanşat primul recul global al sectorului aviatic de la criza financiară din 2008-2009 şi a semnalat pierderi la nivelul cifrelor de afaceri pentru companiile aeriene de peste 30 de miliarde de dolari.