ECONOMIC

În premieră, la expoziţia „Fabricat în Moldova” vor participa şi 8 companii din regiunea transnistreană

O nouă expoziţie "Fabricat în Moldova" la Chişinău! Târgul va avea loc în perioada 30 ianuarie – 3 februarie 2019 la Moldexpo. La expoziţie şi-au anunţat deja prezenţa peste 400 de producători autohtoni.

Sloganul celei de 18-a expoziţii "Fabricat în Moldova" este „Acasă, Autentic,  Autohton”. La eveniment sunt aşteptate peste 400 de companii din Republica Moldova. În premieră, vor participa şi companii agro-alimentare din regiunea transnistreană.

„Agenţii economici din regiunea transnistreană vor fi în total 8. Şi vor avea 100 de m2 în cadrul acestei expoziţii. La fel o premieră este participarea cu stand comun a companiilor care fac parte din camera mixtă creată de CCI Moldova-China”, spune Sergiu Harea, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie.

Producătării autohtoni spun că datorită expoziţilor Fabricat în Moldova, organizate la Chişinău, dar mai ales în străinătate, produsele noastre devin tot mai cunoscute pe piaţa externă.

„Din an în an se vede că consumatorii ţin minte, vin, ne vizitează, ba chiar putem să ne lăudăm cu câteva contacte de care am avut parte la aceste târguri şi cu care şi în ziua de astăzi activăm. Este promovat produsul noatru, este foarte bine primit de consumatori”, spune Maria, Bortă, producător autohton. 

„Fabricat în Moldova peste hotare, în special în România, este o platformă foarte bună, ne-a ajutat să intrăm în contact cu consumatorii noştri, ne-a încurajat şi ne-a dat speranţa că publicul de acolo, din România acceptă şi le plac produsele moldoveneşti”, spune o altă producătoare autohtonă, Angela Sobol. 

În acest an, expozitia „Fabricat în Moldova” va fi organizată în România la Braşov, Cluj şi Oradea, dar şi în Germania, la Frankfurt.