ECONOMIC

În 2017 de la o bancă în lichidare au fost recuperate doar 700.000 lei din 359 de milioane

post-img

Una dintre cele mai sensibile probleme pentru sistemul financiar al Republicii Moldova, dar şi pentru cel politic reprezintă recuperarea miliardelor dispărute în urma fraudei bancare, scrie Mold - street.

Evoluţiile din anul 2017, arată că ritmul de recuperare a miliardelor este unul extrem de lent, scrie sursa citată

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor pe parcursul anului 2017, cele trei bănci în proces de lichidare (Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank) ce au făcut parte din Holdingul Shor şi au fost implicate în furtul miliardului, au transferat la bugetul de stat suma de 209,9 miloane lei, adică câte circa 17,5 milioane lei pe lună.

Recuperarea banilor decurge lent 

Ţinând cont de faptul că datoria acestor bănci faţă de Ministerul Finanţelor este de peste 13 miliarde de lei, apoi cu un astfel de ritm ar fi nevoie de circa 62 de ani pentru a returna banii la buget.

Citiţi continuarea pe Mold-street