ECONOMIC

Important pentru agricultori: AIPA a publicat un Ghid pentru cei care vor să beneficieze de subvenţii

post-img

Pentru a facilita procesul de solicitare a subvenţiilor, Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) a publicat pagina sa oficială Ghidurile beneficiarilor de subvenţii aferente tuturor măsurilor de sprijin incluse în Regulamentul de acordare a mijloacelor financiare din Fondul Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural.

Ghidul solicitantului include regulile pentru pregătire, întocmire şi depunere a dosarului de solicitare a sprijinului financiar pentru proiectul de investiţii al dumneavoastră şi poate fi accesat AICI

AIPA îndeamnă cetăţenii să se informeze corect şi la timp referitor la principalele etape pe care necesită a fi parcurse pentru obţinerea sprijinului financiar din partea statului.

TVR MOLDOVA aminteşte că, Campania de recepţionare a cererilor de subvenţionare pentru anul 2019. Aceasta va dura până la 31 octombrie curent

Conform datelor prezentate de AIPA, în anul 2018, Oficiile Teritoriale ale AIPA au recepţionat un număr record de 7417 dosare de solicitare a sprijinului financiar cu 27% mai mult faţă de anul 2017, iar valoarea subvenţiilor solicitate de producătorii agricoli depăşind suma de 1 miliard de lei.