ECONOMIC

Guvernul a stabilit marja maximă aplicabilă la creditele acordate în cadrul Programului „Prima Casă” pentru anul 2022

post-img

În anul 2022 mărimea marjei maxime pe care creditorii o pot aplica la creditele garantate de stat în cadrul Programului „Prima Casă” va rămâne la nivelul anului curent, până la 3% anual. O decizie în acest sens a fost luată ieri în şedinţa de Guvern. Astfel, marja de 3% anual se va aplica pentru contractele de credit încheiate, începând cu data de 01 ianuarie 2022.

Marja de 3% anual, va permite băncilor comerciale participante în cadrul Programului de stat ”Prima casă” să-şi acopere costurile suportate pentru creditul ipotecar „Prima Casă”, precum şi să acorde creditul Prima Casă pentru perioada de până la 25 ani, termen stabilit în conformitate cu cadrul normativ în vigoare.

Potrivit Ministerului Finanţelor, implementarea proiectului nu implică cheltuieli financiare de la bugetul de stat.

Programul de stat ”Prima Casă” a fost lansat în martie 2018. În prezent, creditele ipotecare sunt acordate prin intermediul a şase bănci comerciale.

Prin intermediul programului, până în prezent, au fost procurate 7553 locuinţe.